„Baremul permite nu doar evaluarea înțelegerii temei abordare, dar și a competențelor lingvistice demonstrate conform criteriilor stabilite. Astfel, interpretarea corectă a cerințelor subiectului III din cadrul probei de examen la limba străină este doar unul din criterii, ceea ce permite evaluarea competențelor cu aplicarea tuturor criteriilor din barem.
Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare întotdeauna au soluționat neclaritățile în favoarea elevului. Evaluarea la proba de examen la Limba engleză din cadrul sesiunii de bacalaureat 2022 nu va fi o excepție. Vor fi acceptate răspunsurile oferite de candidați și în cazul în care va fi descrisă o capitală dintr-o țară în care se vorbește limba engleză.
Menționăm că procesul de evaluare are loc în conformitate cu actele normative în vigoare, fiind desfășurat de profesioniști în domeniul de activitate care se bucură de aprecierea comunității educaționale.
Urăm succes candidaților la următoarele probe de examen și reiterăm recomandarea să citească atent fiecare item, astfel încât să reușească rezolvarea testelor propuse.
Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare vă asigură de corectitudine și transparență în organizarea și desfășurarea examenelor naționale de absolvire prin respectarea tuturor prevederilor actelor normative”, se arată în reacția ministerului.
Mii de absolvenți au semnat o petiție prin care cer să fie efectuată o statistică în cadrul examenului la limba engleză, iar după să fie acceptate ambele variante de răspuns în baza baremului aprobat și cerințelor impuse. „În jur de 90% din elevi au înțeles capitala, deși lexemul „but” în acest context înlocuia cuvântul „except””, se arată în petiție. Peste 4 mii de elevi au semnat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!