Cererea se referă la nerespectarea garanțiilor de independență și imparțialitate în cadrul procedurilor disciplinare desfășurate împotriva reclamantului, care, la momentul faptelor, exercita funcția de judecător la Judecătoria Orhei.

La 28 martie 2014, Colegiul disciplinar al judecătorilor a decis eliberarea reclamantului din funcție, pe motiv că el nu respectase, în mai multe cauze care îi fuseseră repartizate, termenele de examinare, de redactare a hotărârilor și de comunicare a acestora către părți. La aceeași dată, Colegiul disciplinar i-a aplicat și o mustrare pentru nerespectarea termenelor de redactare și de comunicare a hotărârii într-o altă cauză.

„Reclamantul a contestat cele două hotărâri la Consiliul Superior al Magistraturii, care le-a menținut la 29 aprilie și, respectiv, 27 mai 2014. Componența CSM care a adoptat aceste hotărâri cuprindea unsprezece membri, printre care Procurorul General și ministrul justiției.

Ulterior, reclamantul a solicitat Curții Supreme de Justiție anularea hotărârilor CSM. El a susținut, printre altele, că sancțiunile disciplinare îi fuseseră aplicate după expirarea termenului legal de un an și că prezența Procurorului General și a ministrului justiției în componența CSM afecta independența și imparțialitatea acestui organ.

Prin decizia definitivă din 10 iulie 2014, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut că nu avea competența de a examina chestiunile invocate de reclamant, întrucât legea îi permitea doar verificarea respectării procedurii de adoptare a hotărârilor CSM, pe care a considerat-o respectată în speță.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns, în baza Articolului 6 § 1 din Convenție, că procedurile disciplinare nu fuseseră examinate de o instanță independentă și imparțială. De asemenea, el a invocat nerespectarea termenului de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare, încălcarea unor dispoziții ale dreptului intern, motivarea insuficientă a actelor adoptate și participarea nelegală a unor judecători ai Curții Supreme de Justiție la examinarea cauzei. Bazându-se pe Articolul 8 din Convenție, el a susținut că eliberarea sa din funcție constituia o ingerință nelegală în dreptul la respectarea vieții private.

Reclamantul a decedat la 14 octombrie 2018. Fiul reclamantului și-a exprimat dorința de a continua procedura, iar Curtea i-a recunoscut această calitate, constatând existența unui interes legitim.

În examinarea cauzei, Curtea a reiterat constatările formulate în hotărârea Catană v. Republica Moldova din 21 februarie 2023, potrivit cărora CSM, în calitate de organ abilitat să aplice sancțiuni disciplinare judecătorilor, nu îndeplinea cerințele de independență și imparțialitate impuse de Articolul 6 din Convenție, din cauza prezenței ministrului justiției și a Procurorului General în componența sa.

Curtea a reamintit, de asemenea, că un control judiciar limitat la verificarea respectării procedurii de adoptare a hotărârilor CSM nu putea remedia aceste deficiențe. Lipsa competenței Curții Supreme de Justiție de a examina chestiunile de fapt, calificarea juridică a faptelor imputate și proporționalitatea sancțiunilor disciplinare împiedica exercitarea unui control de plină jurisdicție.

Constatând că circumstanțele cauzei Selevestru erau similare celor examinate în cauza Catană, atât în privința componenței CSM, cât și a controlului ulterior efectuat de Curtea Supremă de Justiție, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție, prin nerespectarea cerinței unei instanțe independente și imparțiale în cadrul procedurilor disciplinare desfășurate împotriva reclamantului.

Curtea a considerat că nu era necesară examinarea admisibilității și a fondului celorlalte capete de cerere formulate în baza Articolelor 6 § 1 și 8 din Convenție”, potrivit direcției.

În consecință, Curtea a acordat fiului reclamantului 3.600 de euro pentru prejudiciul moral și 2.300 de euro pentru costuri și cheltuieli.

---