79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Focul Haric a ajuns la Chișinău: Este împărțit enoriașilor

Focul Haric a ajuns în această seară la Chișinău și este împărțit enoriașilor.

Foto: Captură video

 Imagini de la Aeroport, unde enoriașii așteptau focul haric.


Lumina Sfântă s-a aprins la ora 14:19 în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de unde va fi trimisă în ţări din întreaga lume, inclusiv în Moldova.

Mitropolia Moldovei a organizat, sub egida și participarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, în săptămâna patimilor (29 aprilie – 4 mai 2024), un binecuvântat pelerinaj în Țara Sfântă și de a prelua Focului Haric.

Focul haric va ajunge la Chișinău în seara de astăzi, 4 aprilie. Între orele 19.00 – 20.00, Sfânta Lumină va fi întâmpinată în scuarul catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din capitală, de unde va fi împărţită preoţilor şi credincioşilor.


Pub