Potrivit poliției, incidentu a avut loc aseară, 12 noiembrie, în cadrul cercetărilor s-a stabilit că șoferul conducând mijlocul de transport de model „Volvo”, cu remorcă, aflându-se pe sectorul de drum care se află în reparație, nu s-a isprăvit cu conducerea volanului, a derapat de pe traseu, s-a răsturnat și a intrat în gospodăria unei familii.
În urma accidentului a fost deteriorat gardul gospodăriei, iar circulația rutieră în zonă a fost blocată pentru câteva minute. Din fericire, nici o persoană nu a avut de suferit.
Șoferul a fost supus testării alcoolscopice în aerul expirat și s-a depistat că acesta nu consumase alcool.
Alte circumstanțe se stabilesc.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!