Conform presei qatareze, FIFA a trimis un avertisment scris către Federația Tunisiană de Fotbal, în cadrul căreia s-a menționat că țara africană își poate pierde dreptul de a participa la Cupa Mondială.
FIFA a reclamat faptul că ministrul Tineretului și Sportului, Kamel Daguiche, dorește să schimbe atât liderii din federație, cât și să desființeze Biroul Federal al acesteia.
Conform regulamentului FIFA, orice federație trebuie să își desfășoare independent activitatea, fără a fi influențată de factori externi, inclusiv cei politici.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!