„Nu există opțiuni, nu avem încotro, avem o singură cale – să ne oprim cu totul. Și nu este exclus că până la Anul Nou, transportul din Moldova va fi oprit. Am vrut să vă mai povestesc despre minciunile lui Spînu - practic 80% din propuneri au fost elaborate de transportatori. Ceea ce a băgat Spînu sunt doar scheme”, a declarat, în cadrul protestului din fața Guvernului, Anatolie Munteanu, director executiv APOTA.
„Modificările care sunt propuse acum duc la faptul că fără voința noastră, 80% din curse se vor opri de la deservire. Nu este sens, dacă nu este interval, să mă concentrez la rutele care transportă 2-3-4 pasageri. Se va întâmpla imediat după aprobare, dar presupun că până atunci, toți ne oprim. Deja suntem gata pebtry această etapă. În protest sunt implicați 90-95% din țară, chiar dacă nu au venit toți, din toată țara. Am implicat doar transportatorii care au venit la Chișinău, dar protestul este susținut absolut de toți. Nu vrem ca cetățenii sau călătorii să simtă problemele noastre. Am încercat să organizăm lucrul în așa fel încât numărul de curse suspendate să fie minim ”, a mai adăugat Anatolie Munteanu.
„Dacă acest proiect va fi aprobat așa, în această redacție, dacă nu se va ține cont de legislația europeană, noi vom fi periodic aici.Chiar dacă va intra în vigoare, cel puțin o dată în lună vom fi aici. Solicitarea noastră este ca acest proiect să fie retras și rescris în conformitate cu prevederile legislației europene”, a declarat președintele APOTA, Oleg Alexa.
„Pe de o parte, ministerul și domnul Spînu până nu demult au spus că sunt prea multe rute. Aceste rute crează dificultăți îna ctivitatea programelor de transport, pentru că este imposbil de modificat ceva, trebuie mai întâi să curățim rutele care nu se fac etc. Însă acest proiect promovează deschiderea unui număr nelimitat de rute, fără a ține cont de fluxul de pasageri. A doua contradicție, ieri min isterul dă la consultări publice un documente în engleză, în română nu se regăsește, cu titlul Strategia națională de mobilitate, care va fi aprobată până la sfârșitul anului, și care a fost elaborată de experți străini, în scopul armonizării legislației noastre cu legislația europeană. Strategia prevede ajustarea programelor de transport la fluxul de călători, prevede studiul fluxul de călători, realizat de organul central, și prioritizarea eficienței investițiilor în domeniul transporturilor. Guvernul nici nu știe că în baza unui document, ei spun că vor face programele de transport în baza fluxului de călători, noi spunem ministerului să facă programele în baza studiului fluxului de călători, iar ministerul ne răspunde că asta nu se va întâmpla acum. Sunt 2 documente contradictorii, unul în Parlament și altul care va fi aprobat de Guvern. Se bat cap în cap. Cel cu armonizarea legislației europene spune una, Spînu spune alta. Câteva zile în urmă a fost aprobat panul de acțiuni al Guvernului pentru 2024, au fost consultări publice. Pentru 2024, e prevăzută ajustarea legislației RM la cea europeană. Cum în 2023 faci o lege contrară legislației europene și în planul de acțiune al Guvernului trebuie să o abrogi, anul viitor?”, a mai punctat Oleg Alexa.
Ministrul Andrei Spînu nu a venit, deocamdată, cu o reacție la acuzațiile ce i se aduc.
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport (APOTA) desfășoară un protest, astăzi, în Piața Marii Adunări Naționale, „împotriva intenției MIDR de a promova reglementări antieuropene în domeniul transporturilor rutiere”.
Pe 17 noiembrie, transportatorii au anunțat că ies din nou la protest în fața Guvernului. Circa 300 de șoferi, cu microbuze și autocare, vor manifesta, fiind nemulțumiți de intenția MIDR de „promovare a unor reglementări contrare legislației și bunelor practici europene în domeniul transporturilor rutiere”. Anunțul a fost făcut de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport (APOTA).
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!