În ciuda faptului că sora fetiței a alertat imediat după incident părinții, când echipajul de salvare a sosit la fața locului, nu a reușit să salveze viața micuței.
Știrea tragică a cutremurat comunitatea locală.
„Suntem profund șocați și tulburați de vestea decesului micuței Ecaterina, care s-a înecat”, a spus o femeie
„O viață tânără sfârșită în timpul unui moment de joacă. Ne unim cu afecțiune sinceră alături de familie și de colegii de școală, de educatori și de personalul de la Bruco Verde”, au transmis primarul din Parma, Michele Guerra, și consilierul pentru educație, Caterina Bonetti.
Era un copil frumos, o familie frumoasă, aș putea spune. Întotdeauna o vedeam jucându-se: era ultima sosită în familia Graur. Era foarte veselă. Părinții au cumpărat ferma agricolă și locuiau acolo, cu cei patru copii, de aproximativ șase ani. Îmi amintesc când s-a născut fratele Ecaterinei, care astăzi are patru ani. Tatăl lucrează ca șofer de camion, nu îndrăznesc să mă gândesc cum te poți simți după pierderea unui copil de doar 16 luni”, a declarat o vecină a familiei.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!