32,45 lei/l Benzina A95 scade la 32,45 lei/l, motorina la 35,88 lei/l 60+ cazuri Peste 60 de cazuri de violență în familie într-o zi, 3 PV 1 diplomat Un diplomat rus expulzat după căderea dronei la Telenești 4 răniți Patru pasageri spitalizați după ciocnire BMW-autobuz la Stăuceni
(video) „Cel mai necontrolat om de pe Pământ”. Trailerul documentarului despre Elon Musk: Reacția miliardarului

Un nou documentar despre ascensiunea și influența lui Elon Musk are premiera pe 8 septembrie la Festivalul de Film de la Veneția, scrie adevarul.ro.

Foto: Profimedia

Intitulat simplu „Musk”, filmul cu o durată de aproape patru ore este realizat de scenaristul și regizorul Alex Gibney și va fi lansat în cinematografe pe 16 octombrie, scrie The News.


Teaserul prezintă lansarea unei rachete în spațiu, în timp ce apar mai multe fragmente din știri în care Musk, în vârstă de 55 de ani, este descris în termeni radical diferiți – de la „posibil cel mai mare inventator în viață” și „Iron Man în carne și oase” până la „haotic, aleatoriu și capricios” și „în mod evident crud și egoist”.

Trailerul culminează cu un text care îl descrie pe Musk drept „cel mai necontrolat om de pe Pământ”, în timp ce o voce îl numește „un om care și-a pierdut mințile”, iar racheta se prăbușește înapoi la sol.

Elon Musk nu a participat la realizarea documentarului și l-a criticat drept un „material de atac”.

Filmul analizează influența sa în domeniul automobilelor electrice, internetului, rețelelor sociale, guvernului SUA și inteligenței artificiale și include comentarii ale unor personalități precum Kara Swisher, Sam Harris și fosta sa soție, Justine Musk.


Pub