„Într-o perioadă plină de provocări, Guvernul a fost alături de producătorii agricoli, a demonstrat angajament ferm pentru dezvoltarea unei agriculturi sustenabile și a oferit sprijin.
Între anii 2020 și 2023, au fost mobilizate resurse importante din bugetul de stat, fiind acordate subvenții în valoare totală de aproape 6 miliarde de lei, prin intermediul AIPA.
Suplimentar acestui efort a mai fost alocată suma de 313,77 milioane de lei din Fondul de Intervenție al Guvernului și din surse externe, subliniind o dedicare constantă pentru susținerea agricultorilor noștri.
În anul 2024, pe lângă fondul de subvenționare cu o valoare de 1.6 miliarde lei, la inițiativa Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, au fost alocate alte 50 de milioane de lei, din Fondul de Intervenție a Guvernului, pentru a ajuta agricultorii care au suportat pierderi în urma calamităților din vara anului 2023. Circa 400 agricultori vor beneficia de aproximativ 2500 lei la ha. Suportul a fost votat de Guvern. În această săptămână va fi trecut în Monitorul Oficial și imediat agricultorii vor putea aplica dosarul cu toate actele constatatoare”, a scris ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, într-o postare pe Facebook.
Protestele agricultorilor au cuprins toată țara. Astăzi, mai multe tractoare au fost scoase pe trasee, iar Poliția de Frontieră a anunțat că de la ora 12:15, drumul de acces spre vama Leușeni-Albița a fost blocat de către fermieri.
Fermierii care au blocat, astăzi, punctul de trecere Leușeni- Albița au anunțat că se retrag, dar nu pentru mult timp. Aceștia au pus o condiție guvernării, solicitând să fie soluționată până mâine dimineața. În caz contrar, agricultorii amenință că vor bloca accesul către Vama Leușeni în ambele sensuri.
Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, a venit cu un comentariu, după ce vama Leușeni a fost blocată de fermieri, iar la fața locului au intervenit mascații. „Nici eu nu m-am așteptat că actuala guvernare, după mulți ani de activitate în atmosfera statului polițienesc al lui Plahotniuc, ar prefera în loc de dialog cu agricultorii, majoritatea dintre care au votat pentru PAS, să trimită la ei noaptea mascați”, a scris Slusari, într-o postare pe Facebook.
Ieri, fermierii din mai multe localități au ieșit din nou cu tractoarele la protest. Manifestanții au cerut Guvernului demararea imediată a unui dialog pentru identificarea și alocarea urgentă a cel puțin 400 milioane de lei, pentru compensațiile agricultorilor afectați de crizele din ultimii doi ani.
Poliția R. Moldova a anunțat că fermierii care au ieșit cu tractoarele la protest, pe drumurile naționale, au blocat traseul ce duce spre vama Leușeni-Albița. În acest context, oamenii legii au venit și cu un apel către șoferii care și-au planificat deplasarea în România, prin acest punct de trecere a frontierei.
Aseară, Serviciul Vamal a informat că în contextul protestelor organizate de agricultori, accesul vehiculelor către și dinspre postul vamal de frontieră Leușeni a fost în continuare blocat. În același timp, Poliția a venit cu un apel către agricultori, „care prin acțiunile lor neanunțate au stârnit divergențe în rândul participanților la trafic”.
Într-o transmisiune live, fermierii au arătat ca accesul vehiculelor către și dinspre postul vamal nu a fost blocat, tractoarele fiind staționate doar pe o parte a carosabilului. „Sunt niște speculații, lumea circulă liber, iar traficul se gestionează. La fel, și camioanele intră în țară. În loc să vină cei de la guvernare să discutăm, au trimis mascați să ne intimideze. Voi cu bățul și cu dubinca nu o să rezolvați nimic”, au declarat manifestanții.
Astăzi, oamenii legii au anunțat, într-un comunicat, că la fața locului nu au fost implicate forțele speciale, iar acuzațiile respective sunt false.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!