„Nu pot decât să salut intervenția promptă a organelor competente, întrucât orice abatere de acest fel trebuie sancționată cât mai dur.
Și în cazul acestei directoare, Consiliul de Etică a Ministerului Educației va lua act de probele prezentate și vom solicita retragerea gradelor didactice și manageriale”, a declarat ministrul.
Ministrul în exercițiu al Educației și Cercetării, Dan Perciun, a venit cu o reacție după ce directorul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău a fost reținut pentru corupție, iar adjunctul său este cercetat în stare de libertate. „Din păcate, greșelile câtorva persoane umbresc imaginea unei întregi profesii”, a scris oficialul pe rețelele de socializare.
Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat discuții din dosarul de corupție care vizează conducerea Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din capitală.
Directorul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău și reprezentantul unui agent economic au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție pentru fapte de corupție. Adjunctul instituției este cercetat în stare de libertate.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!