„Ca să vină la mine, el mi-a cerut 150 de euro. I-am zis că nu e problema în bani, dar așa o sumă mică…mie mi-ar fi rușine ca să o cer. Și a zis că da, la el e mai scump, de-obicei e 500 de euro, dar mie mi-a făcut reducere. I-am zis: Ok, hai facem.
Eu credeam că el se preface pe internet, dar el și în viața reală așa este”, a spus Daniel.
„Nu toți sunt transparenți la noi în țară”, afirmă fondatorul seriei „Pe patru roți”, Daniel Rachier, după ce mai multe persoane au refuzat invitația de a participa la proiectul său. Potrivit acestuia, printre cei care nu au dorit să-și prezinte mașinile se numără Cristian Cebotari și Gabriel Nebunu. „Se tem de întrebări, se tem de anumite chestii pe care nu ar vrea să le afle lumea”, a menționat acesta.
Vloggerul Daniel Rachier a dat tot din casă și a mărturisit că nu are iubită, însă și-ar dori. „Când o să fie, o să fie”, a menționat acesta.
Invitatul noii ediții din cadrul proiectului „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA, este vloggerul Daniel Rachier.
Rachier a dezvăluit că l-a invitat pe actorul și prezentatorul Emilian Crețu să participe la proiectul său „Pe patru roți”, însă acesta i-ar fi cerut între 2 000 și 5 000 de euro pentru a accepta provocarea.
Acesta a vorbit și despre colaborarea cu sportivul Victor Munteanu, cunoscut în mediul online drept „Caras”. Rachier a relatat că pe parcursul filmărilor au existat situații neașteptate și că a descoperit un detaliu surprinzător - „minciuna”.
Politicianul Vlad Filat a fost cel mai greu de convins să participe la seria „Pe patru roți”. Despre acest lucru a povestit chiar fondatorul proiectului, Daniel Rachier, în cadrul emisiunii „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA. „Jumătate de oră doar la telefon am discutat”, a dezvăluit acesta.
Influencerița Katy Black și-a îndeplinit unul dintre visele sale, achiziționând un Porsche Cayenne, al cărui preț depășește 3 milioane de lei. Momentul a fost imortalizat în imagini publicate pe rețelele de socializare, unde tânăra și-a prezentat cu entuziasm noua „bijuterie” pe patru roți.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!