„În sfârșit am ajuns la Spitalul Republican, secția ORL. Voi suporta o intervenție chirurgicală complexă. Sper că în jumătate de oră voi fi pe masa de operație. Uitați-vă cum m-au îmbrăcat, acesta este stilul spitalului. Trebuia să suport această intervenție încă în 2021, dar în ziuan în care trebuia să fiu internat am fost diagnosticat cu Covid”, a relatat Teodor Cârnaț.
„În comparație cu anii precedeți, condițiile în spitalele noastre sunt foarte bune”, a spus juristul, care le-a arătat urmăritorilor săi condițiile din salonul în care a fost internat.
După intervenția chirurgicală, Teodor Cârnaț a revenit cu un mesaj pe rețele: „Operația a trecut cu bine, mulțumesc familiei pentru susținere, medicilor pentru profesionalism și vouă, urmăritorilor, pentru încurajări”.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!