Maria Kovalchuck nu neagă că în trecut a fost model OnlyFans. Tânăra menționează că acel cont îi aducea un venit de aproximativ 3000 de euro lunar. Își permitea să plece în vacanțe și așa a ajuns în Dubai. În ziua când unul dintre atacatori (Artiom P.) i-a propus să rămână în camera lui, alături de alți băieți și fete, Maria ratase un zbor spre Thailanda. Băiatul cu bani îi promisese că o va duce personal în Asia cu avionul privat al tatălui său, iar Maria l-a crezut.
Ce s-a întâmplat în camera de hotel
Într-un interviu exclusiv pentru o jurnalistă din Rusia. Maria spune că s-a distrat cu mai mulți tineri, cu vârste între 16 și 28 de ani. Unii băieți au consumat prea mult alcool și droguri, după care au început să o insulte. Inițial, ea a încercat să ceară ajutor: „Am încercat să sar peste balcon, la vecini, dar m-au târât înapoi”. Când a găsit posibilitatea de a fugi din cameră, o fată (Milena D.) i-ar fi anunțat pe băieți, iar aceștia s-au luat după ea. Maria a ieșit speriată din hotel și s-a ascuns lângă o clădire aflată în construcții. Aceștia au găsit-o și au început să o bată crunt, după care fata nu-și mai amintește ce s-a întâmplat. Ea presupune că a fost lovită în cap.
Nimeni nu a fost pedepsit
Tinerii pe care Maria îi acuză că au bătut-o crunt sunt Artem P., în vârstă de 19 ani, fiul unui om de afaceri rus și Alexander L., în vârstă de 28 de ani, din Belarus. Imaginile lor au fost prezentate în materialul publicat pe YouTube. Vezi galeria foto de mai sus. De asemenea, Maria consideră că Milena D.(fiica unui om de afaceri) are o parte din vină. Nimeni dintre tinerii pe care i-a numit Maria nu au fost arestați până acum.
„Părinții acestor tineri au foarte mulți bani și multe relații. Nu este primul an în care locuiesc în Dubai. Aceștia au chiar și afaceri acolo. Nu pot să afirm că au făcut o înțelegere cu poliția contra unei sume de bani, dar este evident că e ceva necurat la mijloc”, spune mama Mariei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!