4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Chatboții AI pot deveni probe în instanță în SUA. Avocații avertizează asupra riscurilor de confidențialitate

Pe măsură ce tot mai mulți oameni folosesc inteligența artificială pentru sfaturi, unii avocați din SUA avertizează că chatbot-urile nu trebuie privite drept „confidenți” protejați de lege, mai ales când este în joc libertatea sau răspunderea juridică, scrie protv.ro.

Foto: foto-simbol

Semnalul de alarmă a devenit mai puternic după o decizie a unui judecător federal din New York, care a stabilit că un fost director executiv al unei companii financiare aflate în faliment nu avea dreptul să își ascundă conversațiile cu AI de procurorii care îl acuză de fraudă pe piața valorilor mobiliare, potrivit Reuters.

În urma hotărârii, specialiștii în drept avertizează că discuțiile purtate cu chatbot-uri precum Claude (Anthropic) sau ChatGPT (OpenAI) pot fi solicitate de procurori în dosare penale sau de părțile adverse în litigii civile.

„Le spunem clienților noștri: trebuie să procedați cu prudență în această privință”, a declarat Alexandria Gutierrez Swette, avocată la firma Kobre & Kim din New York.

În dreptul american, conversațiile dintre client și avocat sunt, în mod obișnuit, protejate de confidențialitate. Însă chatbot-urile AI nu sunt avocați, ceea ce creează o zonă juridică gri.

Peste o duzină de mari firme de avocatură din SUA au început deja să transmită avertismente clienților, atât prin e-mailuri, cât și prin ghiduri publicate online.

Acestea recomandă prudență sporită pentru a evita ca informațiile discutate cu AI să ajungă în fața instanțelor sau să fie folosite de adversari în litigii.

Unele firme au introdus chiar clauze în contractele de reprezentare juridică. De exemplu, firma Sher Tremonte din New York avertizează că împărtășirea sfaturilor avocatului sau a conversațiilor cu un chatbot ar putea afecta protecția legală cunoscută drept „privilegiul avocat-client”.

În centrul atenției se află cazul lui Bradley Heppner, fost președinte al companiei GWG Holdings și fondator al firmei Beneficent, acuzat de fraudă financiară și fraudă electronică. Acesta a pledat nevinovat.

Heppner a folosit chatbotul Claude pentru a pregăti documente legate de apărarea sa, pe care ulterior le-a împărtășit avocaților. Procurorii au cerut acces la aceste materiale, susținând că nu sunt acoperite de confidențialitate.

Judecătorul federal Jed Rakoff a decis că Heppner trebuie să predea 31 de documente generate de AI.

„Nu există și nici nu ar putea exista o relație avocat-client între un utilizator de IA și o platformă precum Claude”, a scris judecătorul.

Instanțele americane se confruntă deja cu utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale atât de către avocați, cât și de persoane care se reprezintă singure.

În unele cazuri, au fost depuse documente juridice care conțineau precedente inventate de AI, ceea ce a ridicat noi semne de întrebare privind utilizarea acestor instrumente în justiție.

Decizia din cazul Heppner este considerată un test important pentru modul în care legea va trata comunicarea cu AI în era digitală.

În aceeași zi, un alt judecător federal din Michigan a decis într-un caz separat că o femeie care se reprezenta singură nu trebuie să predea conversațiile sale cu ChatGPT.

Judecătorul Anthony Patti a considerat că aceste interacțiuni fac parte din „produsul muncii” al reclamantei, nu dintr-o relație juridică.

„ChatGPT și alte programe de AI generativă sunt instrumente, nu persoane”, a subliniat el.

Atât OpenAI, cât și Anthropic precizează în termenii lor de utilizare că datele utilizatorilor pot fi partajate cu terți în anumite condiții.

De asemenea, companiile recomandă utilizatorilor să consulte profesioniștii înainte de a se baza pe AI pentru sfaturi juridice.


Pub