79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Sancțiuni mai dure pentru vânătoare ilegală: Braconierii riscă până la trei ani de închisoare și amezi de 42 500 lei

Parlamentul a adoptat în lectura a doua un proiect de lege care consolidează măsurile de protecție a fondului cinegetic și înăsprește regulile pentru combaterea braconajului. Documentul stabilește mai clar ce fapte vor fi considerate vânătoare ilicită și introduce sancțiuni mai dure pentru cei care încalcă regulile.

Foto: poză simbol

Una dintre noutățile prevăzute în proiect este introducerea carnetului de vânător, document oficial care va confirma calitatea de vânător a unei persoane. Acesta va putea fi eliberat atât în format fizic, cât și electronic, contra unei taxe de 660 de lei, achitată în contul trezorerial al Agenției de Mediu.

Totodată, sunt extinse atribuțiile administratorului fondului cinegetic. Acesta va elabora și aproba reguli privind gestionarea și amenajarea fondului cinegetic, Codul de etică al vânătorului, precum și regulamentul privind statutul paznicului de vânătoare.

Proiectul stabilește în mod expres mai multe situații care vor fi considerate braconaj. Printre acestea se numără vânătoarea fără calitatea de vânător sau fără permis valabil, folosirea fără drept a armelor de vânătoare și utilizarea armelor, munițiilor sau dispozitivelor interzise.

Pe lista faptelor de braconaj sunt incluse și folosirea dispozitivelor de vedere pe timp de noapte și a celor cu termoviziune, precum și urmărirea animalelor sălbatice cu mijloace de transport, inclusiv cu aeronave fără pilot.

De asemenea, va fi considerată vânătoare ilicită recoltarea unor specii care nu sunt înscrise în permis, precum și capturarea, rănirea sau uciderea ilegală a speciilor protejate. Transportarea, deținerea, comercializarea sau punerea în circulație a vânatului ori a produselor provenite din vânătoare ilegală vor intra, de asemenea, în această categorie.

Sancțiunile pentru încălcarea regulilor de vânătoare și pentru braconaj vor fi înăsprite prin modificarea Codului contravențional și a Codului penal.

Astfel, în cazul unei persoane fizice, braconajul care a cauzat un prejudiciu de peste 10.000 de lei va putea fi sancționat cu amendă de până la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la trei ani.

În cazul persoanelor juridice, amenda poate ajunge la 200.000 de lei, inclusiv cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate.


Pub