„Pe data de 27 august, la ora 10:07 în dispeceratul Departamentului de Poliție a municipiului Chișinău, a parvenit informația 112 pe faptul că pe strada Hristo Botev, a avut loc un accident rutier.
La fața locului polițiștii secției documentare a accidentelor rutiere au stabilit că în impact sunt implicate un troleibuz de pe ruta nr 4, condus de șoferița 41 ani și un Ford, condus de un șofer de 50 de ani.
Preliminar conducătoarea troleibuzului în timpul deplasării nu a ținut cont de situația rutieră și ca rezultat a tamponat din spate automobilul.
În rezultatul impactului vehiculele au fost deteriorate tehnic, iar o pasageră, din troleibuz a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a declarat pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!