Comisia economie, buget și finanțe a examinat mai multe solicitări de la agenții economici, în special cei ce produc sau livrează produse alimentare de origine animalieră ușor alterabile (laptele și produsele lactate, carnea, mezelurile, etc.).
Agenții economici au atenționat, că emiterea obligatorie a facturii fiscale în format electronic va contribui la încetinirea procesului de livrare a producției ușor alterabile, deoarece exportul facturilor fiscale din sistemele contabile a entităților în SIA E-factura va dura în timp.
Igor Munteanu a menționat, că obligativitatea facturilor fiscale în format electronic este valabilă doar pentru achizițiile publice în categoria cărora întră și aprovizionarea instituțiilor de învățământ școlar și preșcolar, precum și a instituțiilor medico-sanitare. Or aprovizionarea instituțiilor publice cu produse alimentare presupune recepționarea producției, distribuirea pe rute și livrarea destinatarului la o oră specifică.
Totodată, documentarea tranzacțiilor respective prin emiterea facturilor fiscale în format electronic nu ia în considerație specificul produselor: data durabilității minimale restrânse, criterii de microbiologie, logistica, sensibilitatea produselor la temperaturi ridicate, durata transportării lor etc.
Luând în cosiderație că sistemele contabile ale entităților nu au fost ajustate la noul document se propune modificarea datei de 1 iulie 2019 cu 1 iulie 2020 începând cu care intervine obligația de emitere a facturii fiscale electronice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!