6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Igor Dodon i-a mulțumit episcopului Marchel pentru „poziția principială privind protecția și promovarea valorilor”

Liderul PSRM, Igor Dodon, a mers astăzi la Bălți, unde împreună cu Alexandr Nesterovschi, candidat la funcția de primar al orașului, a asistat la sfânta liturghie. Acesta s-a văzut și cu Arhiepiscopul de Bălți și Fălești, Marchel. „Am mulțumit pentru poziția principială privind protecția și promovarea valorilor noastre tradiționale”, a anuțat Dodon.

Foto: Igor Dodon/UNIMEDIA

„Am decis să merg în această dimineață la Bălți, unde împreună cu candidatul nostru la funcția de primar al orașului, Alexandr Nesterovschi, am asistat la sfânta liturghie. Totodată, am avut o discuție cu Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel și i-am mulțumit pentru poziția principială privind protecția și promovarea valorilor noastre tradiționale.

Am discutat și cu cetățeni de rând, le-am ascultat problemele și doleanțele cu privire la situația actuală din municipiul Bălți și din întreaga țară”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Arhiepiscolul de Bălți și Fălești, Marchel, a semnat un decret prin care „eliberează preoțimea de obligațiunea de a înălța rugăciuni pentru conducerea țării”. Decizia vine după ce autoritățile de la Chișinău au ratificat Convenția de la Istanbul.

Anterior, clerul și enoriașii Eparhiei de Bălți și Fălești au spus că nu vor să se roage pentru „o astfel de conducere a țării”. Potrivit unei declarații semnată de mai mulți preoți, aceștia sunt revoltați de ratificarea Convenției de la Istanbul și vin cu unele solicitări către Mitropolie. „În aceste zile, noi tinerii părinți suntem profund indignați față de votarea și promulgarea „Convenției de la Istanbul”, unde actuala guvernare atacă direct morala și sufletele copiilor noștri, risipind ceea ce noi ca părinți adunăm de-a lungul anilor”, se arată în declarație.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat reacția clericii și enoriașii Eparhiei de Bălți și Fălești la ratificarea Convenției de la Istanbul.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Convenția a fost ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova, în lectură finală, la 14 octombrie 2021.


Pub