750.000 750.000 IDNP-uri compromise în atac cibernetic major — date personale și financiare expuse 36,17 lei/l Motorină 36,17, benzină 31,98 lei/l — noile prețuri ANRE de mâine 887.745 lei Procurorul Prisacari are 887.745 lei avere nejustificată — a picat vettingul 80 80 de sesizări pentru violență în familie în 24 de ore — 45 ordine de restricție emise
(foto) Gestul polițistului de patrulare: A donat cărțile pe care i le-a dăruit Dorin Chirtoacă, școlii din satul de baștină

Inspectorul de patrulare Andrei Rotaru, care zilele trecute a devenit cunoscut în spațiul public după ce a refuzat să vorbească în limba rusă și a insistat să comunice în limba română - limba de stat - cu un șofer care ar fi depășit limita de viteză, a primit cărțile pe care i le-a dăruit fostul primar al capitalei, Dorin Chirtoacă. Acesta a horărât însă să le dăruiască mai departe.

Foto: Facebook

A mers în satul de baștină, Logănești din raionul Hîncești, și le-a donat școlii în care și-a făcut studiile, spunând că „Dar din dar se face Rai”.

Acesta a publicat o fotografie pe Facebook, alături de directoarea instituției de învățământ, căreia îi înmânează cărțile.

Andrei Rotaru / Sursa:Facebook

UNIMEDIA amintește că un polițist de patrulare a refuzat să vorbească în limba rusă cu un șofer din UTA Găgăuzia, argumentând că fiecare cetățean al Republicii Moldova trebuie să cunoască limba de stat. Imaginile video au apărut pe internet.

Redacția noastră a aflat cine e ofițerul devenit vedetă pe internet, dar a cărui identitate nu a fost încă făcută publică.

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, s-a arătat indignată de fapta ofițerului de patrulare care a refuzat să vorbească în limba rusă cu un șofer din orașul Vulcănești. În acest sens, dânsa a mai dăugat că așteaptă reacția ministrului de Interne, Alexandru Jizdan referitor la incident.

Astfel, Ministerul Afacerilor Interne consideră că polițistul a „procedat exact conform legislației în vigoare”.

„În momentul în care încalci legea și nu te supui cerințelor polițistului, dar cauți drepturi nescrise, ar fi oportun să te întrebi dacă este corect, ținând cont de faptul că ești cetățean al Republicii Moldova și nu al altui stat. Ministerul de Interne nu este doar Poliția, și are în subordine 17 mii de angajați. Din fericire, acest angajat a procedat exact conform legislației în vigoare, iar cetățeanul din Găgăuzia ar trebui să studieze minuțios regulamentul circulației rutiere dar și limba de stat, care apropo, o să-l ajute să aibă o comunicare mai bună cu angajații noștri data viitoare, și să-și argumenteze încălcarea altfel”, a declarat pentru UNIMEDIA Alina Zbancă, consilier MAI.

Consiliul pentru egalitate spune însă că șoferul a încălat legea: „Considerăm că acțiunile de refuz ale polițistului de patrulare prezentate în secvența video contravin prevederilor legale (art.7 din Legea nr. 382 din 19.07.2001 cu privireladrepturilepersoanelor aparținând minorităţilor naţionale şi statutul juridicalorganizaţiilor lor, carestipulează că persoanele aparținînd minorităților naționaleaudreptul la libera folosire alimbii materne, atât în scris cât și oral, să aibă acceslainformații în această limbă, să odifuzeze și să facă schimb de informații), iar comentariile care au însoțit postarea în mediul on-line poartă caracter instigator la ură, denigrator și discriminatoriu – însușiri condamnabile într-o societate democratică”.

În urma unui val de critici, Inspectoratul Național de Partulare a publicat video integral care arată că polițistul a vorbit cu șoferul și în limba rusă, pentru a-i explica ce a încălcat. Acesta însă tot nu s-a conformat cerințelor inspectorului de patrulare.


Pub