„Așa numita adunare generală a judecătorilor de astăzi s-a desfășurat cu încălcarea flagrantă a procedurii, a avut loc în lipsa cvorumului prevăzut în mod imperativ de lege și prin nesocotirea temeiurilor legale de retragere a mandatului membrilor CSM. Ca urmare, toate așa numitele decizii nu au efecte juridice și nu pot fi luate în serios.
Cred cu tărie că doar judecătorii trebuie să decidă cine sunt membrii CSM delegați de aceștia. Însă este inadmisibil ca acest lucru să se întâmple prin eludarea flagrantă a prevederilor legale.
Cele întâmplate astăzi demonstrează încă o dată că autocurățarea sistemului judecătoresc este imposibilă. De aceea vom merge înainte cu fermitate în ceea ce privește reforma Curții Supreme de Justiție și a sistemului judecătoresc în ansamblu, inclusiv prin evaluarea externă a judecătorilor”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de facebook.
UNIMEDIA amintește că după ore în șir de dezbateri, în urma Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor de astăzi, 27 septembrie, unde au fost prezenți peste 200 de magistrați, șase membri permanenți și membri supleanți ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au fost lipsiți de mandate.
Cu o reacție a venit ministra Justiției, Olesea Stamate, care la fel declară că Adunarea Generală a Judecătorilor este „o adevărată sfidare a legii” și a fost organizată cu „încălcarea evidentă a mai multor norme legale”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!