The Guardian scrie că două evenimente definesc climatul din jurul acestor alegeri. Primul este prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad, în 2024, când 16 persoane au murit.
Tragedia a scos la iveală corupția masivă din instituțiile statului, ceea ce a dus la proteste. Gara a fost renovată timp de trei ani, însă acoperișul care s-a prăbușit nu a făcut parte din proiectul de renovare.
Gara din Novi Sad a fost construită în 1964 și a fost renovată de fostul președinte Aleksandar Vucic și aliatul său populist, fostul premier ungar Viktor Orbán, ca o escală pentru linia de mare viteză planificată între Belgrad și Budapesta.
Al doilea eveniment, scrie ziarul britanic, a fost funeraliile cu onoruri acordate generalului sârb Ratko Mladić, supranumit „Măcelarul Bosniei”.
Fostul comandant militar, condamnat pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității, a murit la 84 de ani în închisoare, pe 27 august. Acesta a fost condamnat pentru crimele comise în timpul conflictului din 1992-1995, iar sentința de închisoare pe viață a rămas definitivă în 2021.
În ultimii ani, apărarea sa a încercat în repetate rânduri să obțină eliberarea din motive medicale. Cererile au fost respinse, în timp ce starea lui de sănătate s-a deteriorat.
Aleksandar Vučić a demisionat de la șefia statului pentru a conduce lista partidului de guvernământ SNS, încercând să devină prim-ministru. Principalul adversar este Lista Studenților, o mișcare apărută în urma protestelor declanșate de tragedia din Novi Sad, care propune o alternativă la partidele tradiționale.
Alegerile sunt importante și pentru relația Serbiei cu UE, Rusia și China.
Acuzațiile de nereguli electorale, intimidare a alegătorilor și părtinire a presei alimentează temerile privind contestarea rezultatului și izbucnirea unor noi proteste.
Cine sunt principalii actori și partide
Partidul Progresist Sârb (SNS), condus de Vučić, se află în centrul listei „Serbia Unită”. Partidul se bazează pe controlul fondurilor publice, pe o acoperire mediatică favorabilă și pe sprijinul naționaliștilor.
Campania sa a fost umbrită de acuzații privind manipularea sistematică a votului.
Lista Studenților evită ierarhiile de partid și preferă să nu aibă un lider unic, mizând pe cadre universitare și profesioniști respectați la nivel local. Aceasta funcționează prin intermediul rețelelor universitare.
Campania sa rapidă și plină de umor a mobilizat un număr mare de alegători care nu se mai implicau în politică.
Partidele tradiționale de opoziție au pierdut teren, iar unele riscă să nu atingă pragul electoral de 3%. În același timp, blocul naționalist este divizat, iar retragerea partidului Noi, Puterea Poporului, pe fondul acuzațiilor privind influența Rusiei, ar putea direcționa o parte din voturi către SNS.
Sondajele sunt contradictorii, iar acuzațiile de intimidare a opoziției și de manipulare a listelor electorale ridică semne de întrebare privind corectitudinea scrutinului.
Printre scenariile posibile se numără victoria SNS, un rezultat neconcludent care ar putea duce la alegeri repetate sau o victorie a Listei Studenților, urmată de un transfer pașnic al puterii ori de proteste și tensiuni politice.
Secțiile de votare se deschid duminică la ora locală 7:00 și se închid la ora 20:00. Primele proiecții independente și neoficiale sunt așteptate în jurul orei 21:00, iar rezultatele oficiale preliminare ar urma să fie publicate de comisia electorală în primele ore ale dimineții următoare.
Care ar putea fi consecințele
În Serbia, efectele imediate vor depinde de măsura în care alegătorii vor considera rezultatul legitim. O victorie a oricărei tabere, afectată de nereguli evidente, sau o tranziție contestată a puterii ar putea provoca tulburări sociale, confruntări violente și blocaj instituțional.
O eventuală victorie a Listei Studenților ar aduce provocări majore în reformarea sistemului politic sârb.
Rezultatul alegerilor va influența și relația Serbiei cu UE, care ar putea condiționa sprijinul financiar de corectitudinea scrutinului. În paralel, SUA își consolidează relațiile economice cu Belgradul, iar un guvern condus de SNS ar putea menține echilibrul Serbiei între Occident, Rusia și China.
Pe de altă parte, o administrație condusă de studenți ar oferi o oportunitate de a orienta mult mai hotărât țara din Balcanii de Vest către Europa.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!