„Noaptea trecutǎ, Poliția a fost sesizată despre depistarea unei persoane inconștiente într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei.
La fața locului, oamenii legii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 49 de ani.
Preliminar s-a stabilit că victimei i-au fost aplicate mai multe lovituri cu un obiect ascuțit, în urma unui conflict izbucnit spontan, iar după comiterea faptei, suspectul a părăsit locul crimei într-o direcție necunoscută.
În urma măsurilor speciale de investigație întreprinse, polițiștii au identificat și localizat bărbatul de 31 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii, acesta fiind ulterior reținut.
Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru omor, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.
Acțiunile procesual-penale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, se arată în comunicatul emis de Poliție.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!