3.000.000 tone Trump și Putin acordă 3.000.000 tone motorină SUA-Rusia 12 morți Atac la aeroportul din Riad: 12 morți, 300+ răniți 5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 26,7 °C Maximă de 26,7°C astăzi, cea mai caldă zi din octombrie
Reacția Moldovagaz la acuzațiile Tiraspolului că întreprinderea încalcă prevederile contractului cu Gazprom
Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a venit cu o reacție, după ce Tiraspolul a acuzat compania că încalcă prevederile contractului cu Gazprom, referindu-se la livrările din luna noiembrie care au fost reduse.
Foto: UNIMEDIA

Într-un comentariu pe Telegram, Ceban spune că SA „Moldovagaz” nu are relații economice oficiale cu conducerea regiunii transnistrene, iar întreprinderea, în cadrul legislației naționale a Republicii Moldova, are înțelegeri cu Tiraspoltransgaz și are dreptul să distribuie în mod independent volumele de gaze naturale achiziționate, în funcție de îndeplinirea de către contraparte a condițiilor contractuale.

Liderul de la Tiraspol a convocat așa zisul Consiliu de Securitate din regiune, după ce Moldovagaz a anunțat despre faptul că livrările pe malul stâng pentru luna curentă s-au redus la 69 mil. Membrii Consiliului acuză Moldova că a încălcat grav acordul existent între Moldovagaz și Gazprom. „Din 171 de milioane de metri cubi de gaze furnizate Republicii Moldova, 118 milioane trebuiau să ajungă în Transnistria”, scrie presa locală.

Mai târziu, Tiraspol a anunțat că pregătește o adresare președintelui Rusiei, Vladimir Putin, administrației din Rusia și Gazprom, după ce Chișinăul a redus livrările de gaze, pentru luna noiembrie. Vadim Krasnoselski a dat un ordin în acest sens după ședința așa zisului Consiliul de Securitate din regiune.

Ieri, ministrul Andrei Spînu a anunțat că în luna noiembrie Gazprom a confirmat doar 5.7 mln m3 de gaz pe zi pentru țara noastră, ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului. Acest volum va fi repartizat după cum urmează: 3,4 mln m3 pe zi pentru malul drept și 2.3 mln pe zi pentru malul stâng. Regiunea transnistreană va primi cu peste 40% mai puțin decât în luna octombrie.


Pub