Incidentul s-a produs într-o zonă exclusivistă din apropierea cartierelor Blanche și Montmartre. Martorii au alertat imediat serviciile de urgență, după ce au observat că actrița nu mai reacționa în apă. Un alt înotător ar fi intervenit rapid și a început manevrele de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale, scrie dailyma.
Fares a fost transportată de urgență la spitalul Pitié-Salpêtrière din Paris, unde a fost plasată în comă indusă medical. În ciuda eforturilor medicilor, starea sa nu s-a îmbunătățit, iar decesul a fost declarat vineri.
Vestea morții a fost confirmată de fiicele sale, Cylia și Shana Chasman, care i-au adus un omagiu emoționant.
„Franța a pierdut o mare artistă, dar pentru noi este, mai presus de orice, mama pe care am pierdut-o”, au transmis acestea.
Nadia Fares era cunoscută publicului internațional pentru rolul său din filmul „The Crimson Rivers” (2000), care i-a adus consacrarea. De-a lungul carierei, a apărut în numeroase producții de film și televiziune, inclusiv în serialul „Marseille” de pe Netflix.
Actrița avea mai multe probleme de sănătate.
În 2007 a suferit o intervenție pe creier pentru un anevrism, iar ulterior a trecut prin mai multe operații cardiace.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!