„La data de 2 iunie, în jurul orei 09:10, poliția din Edineț a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier, cu implicarea a două mijloace de transport, la ieșirea din localitatea Cupcini.
La fața locului politiștii au constatat preliminar că un bărbat de 37 de ani, locuitor al raionului Dondușeni, conducând un Volkswagen, pe traseul M5, în direcția orașului Cupcini, nu s-ar fi isprăvit cu conducerea vehiculului și, în rezultat, acesta a tamponat din spate un tractor , condus de un bărbat de 57 de ani, locuitor al raionului Edineț, care se deplasa regulamentar în aceeași direcție.
În urma accidentului, șoferul de la Volkswagen a fost transportat la Spitalul Raional Edineț. Fiind supus testării alcoolscopice, s-a stabilit o concentrație de vapori de alcool în aerul expirat de 1,55 mg/l. Alte circumstanțe ale cazului sunt în curs de stabilire”, a declarat pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Edineț, Talpă Svetlana.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!