4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
După ce a atacat Israelul cu sute de rachete, Iranul afirmă că vrea armistițiu „simultan” în Liban și Fâșia Gaza

Teheranul „susţine eforturile” pentru un armistiţiu cu Israelul simultan în Liban şi în Fâşia Gaza, a anunţat vineri, de la Beirut, ministrul iranian al Afacerilor Externe, potrivit Agerpres, citată de digi24.ro.

Foto: Profimedia

Vizita ministrului în Libanul vizat de intense lovituri israeliene este prima a unui responsabil iranian după moartea pe 27 septembrie a liderului puternicului Hezbollah, Hassan Nasrallah, într-un raid israelian. 

„Susţinem eforturile pentru un armistiţiu, cu condiţia, în primul rând, ca drepturile poporului libanez să fie respectate şi ca acesta (armistiţiul) să fie acceptat de Rezistenţă”, a declarat pentru jurnalişti Abbas Araghchi, cu referire la Hezbollah.

 „În al doilea rând, el trebuie să intervină simultan cu un armistiţiu în Gaza”, potrivit ministrului iranian.

Şeful diplomaţiei iraniene a precizat într-o conferinţă de presă că a evocat problema armistiţiului „cu autorităţile libaneze”, adăugând: „suntem în contact cu alte ţări pentru instaurarea unui armistiţiu”. 

Parisul şi Washingtonul, la care s-au raliat ţări arabe, occidentale şi europene, au îndemnat în septembrie la un armistiţiu imediat de 21 de zile între Israel şi Hezbollah pentru „a da o şansă diplomaţiei”. 

O iniţiativă ignorată de Israel, care dimpotrivă şi-a intensificat loviturile şi l-a eliminat în mod spectaculos pe Hassan Nasrallah.

Ministrul iranian, primit de premierul libanez Najib Mikati şi de preşedintele Parlamentului libanez Nabih Berri, aliat al Hezbollah, a dat asigurări că Teheranul este „în mod ferm de partea prietenilor libanezi”. 

„Republica Islamică Iran a susţinut întotdeauna Libanul, ea a fost şi rămâne o susţinătoare a şiiţilor libanezi şi a Hezbollah”, a spus ministrul iranian. 

Şeful diplomaţiei iraniene are de obicei în timpul vizitelor sale la Beirut o întrevedere cu liderul Hezbollah. Însă, la o săptămână de la moartea lui Hassan Nasrallah, niciun succesor nu a fost desemnat.


Pub