(video) O mașină, dotată cu o cameră, filmează non-stop intrarea în secția de vot din Nicolaevca: Un alegător din Dubăsarii Vechi și-a fotografiat buletinul și l-a pus pe rețele

Asociația Promo-Lex a înregistrat, până la orele 15:00, 62 de incidente în procesul de exercitare a votului, care are loc astăzi în zeci de localități din țară. Cele mai multe sunt legate de fotografierea buletinelor de vot, prezența persoanelor străine în incinta sau în preajma secțiilor de votare sau întreruperea procesului supraveghere video pe motiv că nu funcționau camerele sau acestea nu stocau imaginile filmate.

Foto: poză-simbol/UNIMEDIA

Astfel din cele 62 de încălcări, 9 cazuri se referă la prezența persoanelor nejustificate în secția de votare sau în raza de 100 de metri.

În satul Nicolaevca, Glodeni - o mașină care are la bord o cameră de filmare orientată spre intrarea în biroul de votare, filmează întreg procesul. Președintele biroului nu a reacționat la aceasta, nu a sesizat poliția și a spus că în primul tur mașina respectivă, la fel a stat acolo, a comunicat Nicolae Panfil, director de Program Promo-Lex.

La fel, la Chiperceni, Orhei, un alegător beat și-a demonstrat buletinul și a strigat cu cine a votat. A fost solicitată poliția, iar alegătorul a părăsit secția de votare, fără scandal.

Un alt alegător, de la Baimaclia, Căușeni, și-a fotografiat buletinul de vot. Președintele secției a observat, l-a rugat să șteargă fotografia, ceea ce a și făcut bărbatul.

Un alt alegător de la Dubăsarii Vechi, Criuleni, și-a fotografiat buletinul și l-a distribuit pe rețelele de socializare. Acesta urmează să fie vizitat de poliție.

În unele secții s-a întrerupt filmarea procesului de vot, pentru că nu funcționau camerele sau pur și simplu acestea nu stocau imaginile.

Alte încălcări sunt legate de materiale de agitație în preajma secțiilor sau transportarea organizată a alegătorilor.


Pub