4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(doc) În plină forfotă prezidențială, Voronin contestă data alegerilor la Curtea Constituțională: „Scrutinul trebuie să aibă loc după Crăciun”

Fostul președinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin a depus o contestație la Curtea Constituțională, solicitând revizuirea zilei stabilite pentru alegerile prezidențiale. Potrivit politicianului, data de 20 octombrie contravine legislației în vigoare, iar scrutinul trebuie să fie organizat după ce expiră mandatul Maiei Sandu - după 25 decembrie 2024.

Foto: UNIMEDIA

Voronin cere Curții să examineze această sesizare în „regim de urgență” și să controleze constituționalitatea sintagmei „cu cel mult 90 de zile înainte de data expirării mandatului Președintelui” din Codul electoral, precum și a Hotărârii Parlamentului nr. 122 din 16 mai 2024.

Politicianul argumentează că, potrivit legislației în vigoare, alegerile prezidențiale ar trebui să fie organizate după data de 25 decembrie, artunci când expiră mandatul actualului șef de stat și nu înainte. Astfel, data de 20 octombrie 2024 ar fi ilegală.

„În speță, Președintele Republicii Moldova a depus jurământul la 24 decembrie 2020.  

Prin urmare, Președintele Republicii Moldova, în limitele temporale 24 decembrie 2020 și, respectiv, 24 decembrie 2024, se află în exercitarea mandatului efectiv pentru care a fost ales.  

Prin urmare, atunci când intervine vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova, în caz de expirare a mandatului (24 decembrie 2024), se aplică termenul de 2 luni de la data la care a intervenit vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova.  

În concluzie, alegerile Președintelui Republicii Moldova pot și trebuie să aibă loc doar în următoarele limite temporale: 25 decembrie 2024 - 25 februarie 2025”, se arată în sesizare. 

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie, după ce Înalta Curte a decis că organizarea plebiscitului este constituțională.

Vicepreședintele Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Ștefan Savițchi, a anunțat că vrea să candideze independent la funcția de președinte de țară, în cadrul scrutinului din 20 octombrie.

Pe 30 iulie, ex-procuroarea Victoria Furtună anunță că a luat decizia de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova la alegerile din toamna acestui an. Anunțul a fost făcut printr-un spot publicat pe Facebook, filmat în inima Tiraspolului, cu drapeluri separatise și monumentul generalului Suvorov pe fundal.

Recent, și Vasile Tarlev, fostul prim-ministru al țării noastre, și-a exprimat intenția de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Jurnalista Natalia Morari a luat decizia de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Președinta Platformei Moldova, Irina Vlah, ex-bașcana Găgăuziei, a luat decizia de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova la alegerile din toamna a acestui an.

Ex-ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi a luat decizia de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova la alegerile din toamna acestui an.

Maia Sandu, actuala președintă, și anunțat deja candidatura pentru al doilea mandat.

Expertul în drept constituțional, Teodor Cârnaț a anunțat că va candida la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Politicianul Andrei Năstase, care a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale, a organizat o conferință de presă sub geamul Maiei Sandu de la Președinție. 

Fostul premier Ion Chicu va candida la alegerile prezidențiale din toamnă. Chicu a menționat că va cere susținerea partidului, dar are concurenți, care nu sunt din partid.

Deputatul Vasile Bolea este candidatul Blocului „Victorie” la alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut de către Ilan Șor pe data de 2 august 2024.

 


Pub