Instanța europeană a admis argumentele apărării, care a invocat riscul ca persoana să fie supusă unor tratamente inumane sau degradante în cazul extrădării. Reclamantul, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost reținut în iunie 2025 în baza unui mandat emis de autoritățile din Tadjikistan și transmis prin Interpol.
Apărarea susține că solicitarea de extrădare s-a bazat pe documente care nu ar fi definitive, precum și pe garanții oferite de autoritățile tadjice că persoana nu va fi supusă torturii. Totodată, sunt invocate rapoarte internaționale care semnalează aplicarea torturii și lipsa garanțiilor unui proces echitabil în acest stat.
În comunicat se mai menționează că instanțele din Republica Moldova ar fi admis demersul de extrădare, iar persoana a fost menținută în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13. Autorul comunicatului afirmă că decizia CtEDO este obligatorie pentru autoritățile moldovenești pe durata examinării cauzei.
De asemenea, se anunță intenția de a sesiza Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor cu privire la modul în care a fost gestionat cazul.
Autoritățile nu au comentat, deocamdată, aceste afirmații.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!