update
Sergiu Caraman: Două contestații au fost declarate inadmisibile, având în vedere că limbajul a fost ofensator și celelalte au fost respinse, ca neîntemeiate.
update 11:30
CSM examinează, în ședință închisă, contestațiile împotriva hotărârilor Colegiului disciplinar referitor la hotărârile completelor de examinare a contestațiilor și deciziilor Inspecției judiciare de respingere a sesizărilor.
update 11:29
CSM a acceptat cererile unor președinți și vicepreședinți ai instanțelor judecătorești privind acordarea concediului de odihnă anual.
update 11:25
Ioana Chironeț prezintă demersul Cancelariei de Stat, referitor la avizarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (fortificarea mecanismelor de combatere a corupției, a criminalității financiare și criminalității organizate) (număr unic 281/MJ/2026).
Plenul CSM a avizat proiectul.
update 11:23
Aliona Miron prezintă demersul Curții Constituționale privind expunerea opiniei asupra sesizărilor nr. 116g/2025 și 243g/2025 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 29 alin. (5) din Legea privind Institutul Național al Justiției nr.152 din 08 iunie 2006.
Plenul CSM a votat pentru remiterea opiniei către CC.
update 11:21
CSM a aprobat demersul Judecătoriei Cimișlia privind alocarea mijloacelor financiare suplimentare în sumă de peste 500 mii lei pentru achitarea îndemnizației unice de concediere în cazul judecătoarei din Cimișlia Veronica Carapirea.
update 11:21
Cu 10 voturi pro și unul împotrivă, CSM a aprobat demersul președintelui interimar al Judecătoriei Chișinău, Constantin Damaschin, privind desemnarea judecătorului Victor Sîrbu pentru exercitarea atribuțiilor judecătorului de instrucție, pentru un mandat de 3 ani, din 14 aprilie 2026.
update 11:13
Sergiu Caraman prezintă subiectul privind detașarea unui judecător în cadrul secretariatului Consiliului Superior al Magistraturii: Candidatura lui Andrei Ojoga, judecător la Judecătoria Chișinău e potrivită necesităților pe care le avem.
Plenul CSM a votat pentru.
update 10:53
Plenul CSM a respins contestația împotriva Hotărârii nr. 16/10 din 24 octombrie 2025 a Colegiului disciplinar, emise în privința judecătorului Valentina Garabagiu de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
update 10:23
Plenul CSM examinează contestația împotriva Hotărârii nr. 16/10 din 24 octombrie 2025 a Colegiului disciplinar, emise în privința judecătorului Valentina Garabagiu de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
update 10:21
După deliberare, CSM a decis ca magistrații Cherdivară Dumitru și Igor Botezatu să fie transferați temporar la Curtea de Apel Sud. Cererea lui Denis Guțu a fost respinsă.
update 9:55
Plenul CSM îi intervievează pe cei trei magistrați care s-au înscris în concursul pentru suplinirea, prin transfer temporar, a unor posturi vacante de judecător la Curtea de Apel Sud.
update 9:50
CSM a acceptat raportul de evaluare a Anei Cucerescu. Magistrata a trecut Vettingul, în plin scandal cu reținerea activistului Anatol Mătăsaru și în prag de a se lua decizia pe dosarul Plahotniuc.
update 9:45
Ana Cucerescu nu deține niciun bun imobil scris pe numele său. Părinții au cumpărat un apartament cu 79 mii euro. Totuși, deși s-a mutat în apartamentul respectiv, subiectul în declarația de avere și interese pentru 2020 nu a indicat acest fapt.
update 9:45
Ioana Chironeț: Au existat 20 de petiții împotriva judecătoarei Ana Cucerescu. La aspectul de etică, Comisia nu a reținut dubii. Un alt subiect ține de
update 9:41
Plenul CSM examinează Raportul Comisiei de evaluare externă privind evaluarea judecătoarei Ana Cucerescu, candidată la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție.
update 9:37
La ședință sunt prezenți 11 membri.
Sergiu Caraman: CSM califică drept extrem de gravă informația privind identificarea unui dispozitiv de urmărire pe mașina judecătoarei Ana Cucerescu. Solicităm organelor competente să efectueze o investigație rapidă, eficientă
Urmăriți live, pe UNIMEDIA:
Vedeți mai jos ordinea de zi a ședinței CSM.
Activistul Anatol Mătăsaru a fost reținut în trafic, ieri. „Avem plângere penală pe dvs de la judecătoare”, i-a spus unul dintre oamenii legii, care l-a informat că va fi dus la Inspectoratul de Poliție din Hîncești.
Anunțul privind reținerea lui Anatol Mătăsaru a fost făcut de soția sa, jurnalista de investigație Julieta Savițchi: „Anatol a fost reţinut. Colecta informaţie pentru o investigaţie la care lucrez. Avem nevoie urgent de un avocat”.
Ulterior, Julieta Savițchi a publicat procesul verbal ar reținerii soțului său. Anatol Mătăsaru a fost reținut în baza articolului 1691 alin. 1, Codul Penal al R. Moldova.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!