„Voi fi prim-ministru până în momentul în care noul premier împreună cu garnitura de miniștri vor depune jurământul”, a declarat Aureliu Ciocoi.
Totodată premierul interimar a menționat că începe ziua de muncă la 7 dimineața la guvern și termină cu a doua funcție.
„De la 7 dimineața până la 14 sau 15 câteodată până la 16, sunt în oficiul interimar după care merg pe jos la Ministerul Afacerilor Externe și continui deja în funcția de ministru interimar al Afacerilor Externe și Integrării Europene”, a conchis el.
La data de 31 decembrie, Aureliu Ciocoi a fost desemnat prim-ministru interimar. A fost consilierul președintelui Igor Dodon pentru politică externă, apoi - ministru al Afacerilor Externe în Guvernul Chicu, funcție din care a demisionat și a revenit la Președinție. În toamna acestui an, Ciocoi a revenit în fruntea ministerului diplomaților.
Anterior el a deținut funcția de ambasador al Republicii Moldova în China și în Statele Unite ale Americii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!