Andrei Pavaloi a fos invitat la CMC să prezinte raportul privind măsurile întreprinse vizavi de persoanele din dosarul CNA ca urmare a perchezițiilor din unele instituții de învățământ din Chișinău.
„Având în vedere comunicatul de presă publicat la 6 noiembrie, referitor la faptele presupuse de corupție și abuz de serviciu din sistemul educațional din mun. Chișinău, Direcția generală educație, tineret și sport a înaintat demersul către CNA, prin care am solicitat să ni se comunice numele și prenumele persoanelor implicate. La 12 noiembrie am fost informați de CNA că demersul nostru a fost remis Procuraturii Anticorupție, care urma să ne dea un răspuns, conform competențelor. Până astăzi direcția nu a recepționat un răspuns de la PA, nu cunoaștem care e numele persoanelor respective și ce statut au în cadrul dosarelor în examinare. Astfel, direcția e în imposibilitate de a face vreo acțiune. PA are niște dosare pe rol, dar nu cunoaștem numele persoanelor vizate și nici statutul, respectiv, nu putem iniția proceduri în raport cu acestea. Când vom avea răspuns de la PA, vom iniția anumite măsuri, în conformitate cu legislația în vigoare”, a informat Pavaloi.
La 6 noiembrie, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) în comun cu Procuratura Anticorupție (PA) au efectuat percheziții într-un dosar penal privind coruperea pasivă și abuz de serviciu în cadrul sistemului educațional din municipiul Chișinău. Se anunța că nouă persoane sunt vizate în cauză, printre care un șef de direcție al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), doi directori ai unor instituții de nivel gimnazial și liceal, un șef al unei instituții preșcolare și mai mulți agenți economici.
Centrul Național Anticorupție a publicat discuții din dosarul achizițiilor trucate, cu un șef de la Direcția Generale Educație, Tineret și Sport, doi directori și câțiva agenți economici. „La Ghibu ei fac contract de negociere, 2 milioane”, se aude în înregistrare.
În aceeași zi, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) a venit cu o primă reacție, precizând că s-a luat act de informațiile apărute: „DGETS a luat act de informațiile apărute și conlucrează cu instituțiile abilitate ale statului, oferind tot sprijinul necesar pentru clarificarea circumstanțelor”.
La 10 noiembrie, în cadrul ședinței Primăriei, șeful-adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, a oferit un comentariu referitor la dosarul achizițiilor trucate, cu implicarea unui șef de la Direcția Generale Educație, Tineret și Sport, a doi directori și a câțiva agenți economici. „Îmi doresc ca Procuratura, CNA să își facă treaba corect, pentru că din discuțiile pe care le-am avut ulterior cu colegii noștri, se pare că nu prea au avut ce găsi în cadrul instituțiilor vizate în control”, a menționat Pavaloi.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!