Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat dacă a primit semnale despre spionul moldovean reţinut.
„Sunt informaţii pe care le am, dar pentru că e o chestiune de securitate şi pentru că este o anchetă în curs, nu pot să vă spun mai mult decât ce e public, în sensul că a fost o colaborare cu partenerii noştri pe care îi cunoaşteţi şi cu Eurojust”, a spus şeful statului.
Întrebat dacă şi-au făcut serviciile de informații ale României treaba în toată această perioadă, Nicuşor Dan a spus: „În ceea ce priveşte acest caz, da”.
„Ca să vorbim foarte general, există o gradaţie. Bineînţeles că sunt foarte mulţi oameni pentru care există măsuri de contra-spionaj şi în momentul în care aceste lucruri devin publice, decizia de a face publică o astfel de chestiune se întâmplă, să zicem, odată la 90 din cazuri, când cazul este, pe de o parte, suficient de bine conturat, pe de altă parte, nu prejudicează alte măsuri de contra-spionaj în curs”, a mai comentat preşedintele Nicuşor Dan.
Presupusul spion cu dublă cetăţenie moldovenească şi română, în vârstă de 47 de ani, acuzat că divulgat secrete de stat unor ofiţeri din cadrul Comitetului Securităţii de Stat - KGB al Republicii Belarus „în condiţii de natură să pună în pericol securitatea naţională a României”, a fost reţinut şi va fi prezentat, joi, instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Potrivit DIICOT, infracţiunile pentru care este cercetat bărbatul sunt tentativă la trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în forma continuată.
Un fost ofițer de rang înalt din cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova a fost reținut la 8 septembrie 2025, în urma unei operațiuni internaționale coordonate de DIICOT România și serviciile de informații din mai multe state europene, fiind cercetat pentru trădare și transmitere de informații secrete de stat.
Acesta s-a dovedit a fi fostul director adjunct al spionajului din SIS, Alexandru Balan.
La o zi după reținere, ultimul a ajuns la DIICOT, unde a fost audiat.
Ministrul Apărării din România, Ionuț Moșteanu, a declarat că nu au existat discuții în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) despre eventuale scurgeri de informații, în contextul în care un fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a fost reținut de DIICOT pentru trădare, fiind acuzat că a transmis informații secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus. Ministrul a punctat totuși că spațiul geografic în care ne aflăm „va rămâne un teritoriu «de joacă», un teritoriu în care Vladimir Putin va încerca să își întărească influența”.
Ministerul de Externe al Republicii Cehe a anunțat luni expulzarea unui diplomat belarus suspectat de spionaj. Anunțul a venit în contextul arestării, la Timișoara, a fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, Alexandru Balan, acuzat că a transmis secrete de stat către KGB-ul din Belarus, condus de dictatorul Aleksandr Lukașenko, un aliat al liderului de la Kremlin Vladimir Putin.
Mai târziu, presa română, a difuzat primele imagini cu fostul șef‑adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, Alexandru Balan, acuzat că a transmis informații secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus, în momentul în care era transferat la sediul DIICOT pentru o audiere.
Pe data de 9 septembrie, Alexandru Balan, fostul adjunct al spionajului din Republica Moldova acuzat că a divulgat informații secrete către KGB al Belarus a fost reținut pentru 24 de ore.
Pe 10 septembrie, un angajat al Ambasadei Republicii Belarus în Republica Moldova a fost declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după scandalul legat de ex-vicedirectorul SIS, Alexandru Balan, acuzat de spionaj pentru Belarus.
Echipajul de jandarmi care l-a adus la București pe Alexandru Balan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat de trădare și transmiterea de informații secrete către KGB din Belarus, a fost implicat într-un accident rutier, pe drumul de întoarcere spre vestul țării.
Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat de trădare și transmiterea de informații secrete către KGB din Belarus, va fi dus miercuri la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!