„Documentul pe care l-am văzut cu toții este cel care a fost prezentat la forumul păcii din Elveția și asta e o încercare de a crea o platformă foarte largă, unde foarte multe țări au semnat sub declarația summitului. Bănuiesc că pe această platformă se va construi în continuare...
Noi, de fiecare dată, când avem ocazia, vorbim despre necesitatea ca trupele ruse care staționează ilegal în Republica Moldova, care ne încalcă neutralitatea și suveranitatea statului nostru, să se retragă.
Noi de fiecare dată optăm pentru soluționarea pașnică a conflictului din regiunea transnistreană și asta va rămâne poziția noastră”, a declarat Maia Sandu la „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
Pe data de 24 februarie 2022, Rada Supremă a votat pentru introducerea legii marțiale în Ucraina, după ce Rusia a invadat țara vecină și a declanțat un adevărat război.
Pe data de 10 aprilie Guvernul elveţian a confirmat că va găzdui la jumătatea lunii iunie o conferinţă la nivel înalt, care va dura două zile şi va avea drept scop obţinerea păcii în Ucraina.
Președinta Maia Sandu a participat pe data de 14 iunie, la Summitul pentru pace în Ucraina. Reuniunea, la care și-au confirmat prezența liderii din peste 90 de state, a avut loc în perioada 15-16 iunie.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu că un plan de acţiune pentru obţinerea păcii în Ucraina va fi gata până la sfârşitul lunii noiembrie, dar a subliniat că nu poate răspunde solicitărilor de încetare a focului, în timp ce Rusia continuă să ocupe teritoriul ucrainean.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!