20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
(video) A cerșit prin Europa, timp de 16 ani, pentru proteze, dar a fost mințită: Un bunic, tată și fiu din Nisporeni, reținuți pentru că au traficat o femeie cu dizabilități

Ofițerii CCTP, de comun cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul autorităților din România, anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat prin cerșetorie o femeie, din anul 2008. Potrivit informațiilor femeia are vârsta de 43 de ani și este cu dizabilitate.

Foto: Captură video

„Victima are vârsta de 43 de ani și este cu dizabilitate. Așa cum aceasta avea doi copii și nu avea surse de existență, bunicul a profitat de starea ei și a organizat traficarea ei în afara Moldovei, în scop de cerșetorie. Schema a fost preluată de feciorul acestuia, iar ulterior – de nepot (cu vârste de 63, 42 și 21 de ani).

Cazul a fost deconspirat prin implicarea autorităților din România, unde a fost reținut feciorul învinuit de traficarea femeii – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Procuratura DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava.

În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. La rândul lor, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni, Moldova, cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger”. De asemenea, la investigarea cazului a contribuit și centrul european SELEC și agenția Uniunii Europene Eurojust.

Urmare a investigațiilor, a devenit cunoscut faptul că femeia ar fi fost transportată să cerșească în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia. Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu pancarta inscripționată: „Oameni buni, ajutați-mă să strâng bani pentru protezarea picioarelor.”

După circa 16 ani de cerșetorie, însă, nimeni din cei trei de etnie minoritară, investigați pentru traficarea ei, nu i-au cumpărat proteze. Mai mult, pentru ca să evite investigații pentru trafic de persoane din partea poliției în statele în care era determinată să cerșească, a fost perfectat un certificat de căsătorie cu femeia-victimă cu un membru al familiei celor trei. De asemenea, urmare a perchezițiilor au fost depistate și alte pancarte cu mesaje false pentru cerșetorie scrise în limbi străine, precum și arme.

Investigațiile continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, se arată în comunicatul emis de Poliția Republicii Moldova.


Pub