79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Protest la Soroca: Manifestanții PSRM au mers în marș pe străzile orașului și au cerut demisia conducerii țării

Deputați în Parlamentul Republicii Moldova, aleși locali și susținători ai PSRM astăzi, 12 noiembrie, au organizat, în orașul Soroca, o acțiune amplă de protest împotriva abuzurilor și politicilor antisociale ale guvernării, ale Maiei Sandu.

Foto: facebook
Circa 1500 de protestatari și-au exprimat nemulțumirea față de „vremurile bune” care au venit, față de situația deplorabilă din țară, de prețurile înalte la produsele alimentare, servicii, la gaze și energia electrică. Oamenii nu știu din ce surse să-și încălzească locuințele, să cumpere alimente, să procure medicamente. Ei nu știu cum să supraviețuiască.
De asemenea protestatarii condamnă presiunea politică și economică exercitată de puterea centrală asupra administrației publice locale, fărădelegile admise de conducerea țării în actul de guvernare, persecutarea opoziției.

Ala Pilipețcaia, deputat PSRM, a menționat că situația în țară este critică, iar guvernarea promovează politici de distrugere a poporului și a statului nostru. ”Acum soarta Republicii Moldova este în mâinile poporului și s-au creat toate circumstanțele ca această guvernare să fie schimbată”.
Bogdan Țîrdea, deputat PSRM a vorbit despre corupția declanșată de PAS, despre faptul că 40 de milionari PAS fură din cea mai săracă țară din Europa.
Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, prezent la protest, a salutat faptul că oamenii sunt determinați să continue protestele chiar dacă sunt intimidați, amenințați, persecutați de actuala guvernare.

„Astăzi guvernarea amenință primarii, consilierii, activiștii PSRM, opoziția parlamentară. Ei vor să bage frica în oameni, deoarece se tem de proteste. Dar acțiunile de intimidare vor avea un efect invers și atunci frică le va fi celor din PAS-Maia Sandu, miniștrii lor, deputații etc. Iar procurorii care astăzi urmăresc opoziția, mâine vor veni după Maia Sandu și partidul ei. Dreptatea va triumfa!”, a menționat Batrîncea.
El a apreciat curajul celor prezenți la protest, celor care au venit din sate pe ultimii bani, asigurându-i că această luptă are sens. ”Avem o misiune importantă – să dăm jos această guvernare și să aducem la conducerea țării patrioții RM, cei care știu cum să ajute agricultorii, care pot ajuta satele din RM, cei care doresc să trăiască acasă”.
Protestatarii au mers într-un marș prin Soroca purtând pancarte cu următoarele lozinci: Jor Maia Sandu! Nu majorării prețurilor!, PAS – sinonimul sărăciei!, PAS-scumpire la gaz!, Nu dictaturii!, Noi nu cedăm-Sandu lichidatorul Moldovei!, Nu fărădelegilor PAS!, Moldova – stat neutru! și altele.


Pub