4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Tensiunile cresc în Ungaria înainte de alegeri: Viktor Orban, cu o serie de acuzații. Replica liderului opoziției

Premierul ungar Viktor Orban și-a acuzat „adversarii”, înaintea alegerilor parlamentare de duminică, de o „încercare organizată de a profita de haos” pentru a contesta rezultatul acestora, primind imediat răspuns de la liderul opoziției, potrivit AFP, la care face referire Hotnews.ro.

Foto: Foto: JOHN THYS / AFP / Profimedia

Aceștia „complotează cu serviciile de informații străine, neezitând să recurgă la orice mijloace” pentru a „prelua puterea”, a susținut Orban pe Facebook, afirmând că există „amenințări cu violențe” la adresa susținătorilor săi, „acuzații de fraudă electorală fabricate din nimic” și „manifestații preorganizate” chiar înainte de numărarea voturilor.

Viktor Orban, la putere din 2010, candidează pentru un al cincilea mandat. Însă rivalul său conservator și pro-european, Peter Magyar, se află cu mult în fruntea sondajelor independente.

Ultimul sondaj, publicat vineri, afirmă că un procent de 52% dintre alegătorii hotărâți ar vota cu Tisza.

Cum i-a răspuns Magyar lui Orban

Peter Magyar i-a răspuns rapid lui Orban, cerând maghiarilor „să nu cedeze niciunui tip de provocare și să-și păstreze calmul”, și invitându-l pe premierul de la Budapesta să „accepte hotărârea poporului maghiar cu calmul și demnitatea cuvenite”.

„Seria de fraude electorale în curs, condusă de luni de zile de partidul de la putere, Fidesz, precum și actele infracționale, operațiunile de informații, dezinformarea și știrile false nu pot schimba faptul că Tisza va câștiga aceste alegeri”, a adăugat el pe Facebook.

Magyar a avertizat, de asemenea, înaintea vizitei vicepreședintelui american JD Vance la Budapesta din această săptămână, împotriva încercării Statelor Unite de a influența scrutinul, în timp ce experții afirmă, de altfel, că există dovezi ale eforturilor continue ale Rusiei de a se amesteca în campanie în favoarea lui Viktor Orban.

Joi seara, președintele american Donald Trump și-a exprimat din nou sprijinul pentru cel mai apropiat aliat al său din Uniunea Europeană pe rețeaua sa de socializare.

„Ungaria: MERGEȚI SĂ VOTAȚI PENTRU VIKTOR ORBAN. Este un prieten adevărat, un luptător și un CÂȘTIGĂTOR, și se bucură de sprijinul meu total și deplin”, a scris el.

„VIKTOR ORBAN NU VA DEZAMĂGI NICIODATĂ MARELE POPOR AL UNGARIEI. SUNT ALĂTURI DE EL PÂNĂ LA CAPĂT!”, a adăugat el.

În timp ce opoziția maghiară se teme că liderul naționalist nu va recunoaște rezultatul alegerilor, parlamentarii Consiliului Europei și-au exprimat recent îngrijorarea cu privire la caracterul „toxic” al campaniei electorale din Ungaria, marcată de „propaganda incendiară” a liderului naționalist, care se confruntă cu nemulțumiri economice și sociale.


Pub