79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
S-a vrut la avocați, dar a fost respins: Ion Guzun de la CSM nu a ajuns membru în Comisia de licențiere

Membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ion Guzun, nu a întrunit susținerea majorității avocaților la votul pentru Comisia de licențiere. Rezultatele scrutinului intern arată o diferență semnificativă între acesta și candidații plasați pe primele poziții.

Foto: Captură video

Ion Guzun nu va face parte din comisia de licențiere a avocaților, după ce apărătorii reuniți în cadrul adunării profesionale și-au ales noii membri ai structurii responsabile de admiterea în profesie. Decizia a fost luată în urma votului exprimat de avocați, care au optat pentru alți candidați în componența comisiei.

Cele mai multe voturi au fost obținute de Vadim Vieru, care a acumulat 606 voturi, urmat de Adrian Tăbîrță, cu 577 de voturi. Pe locul trei s-a clasat Gheorghe Vlas, care a întrunit 216 voturi.

Restul candidaților au obținut un sprijin semnificativ mai redus: Ion Guzun – 87 voturi, Dina Potereanu – 84 voturi, Svetlana Onici – 78 voturi, Lucia Maier – 74 voturi și Vladimir Răcilă – 64 voturi.

Uniunea Avocaților din Republica Moldovaa lansat concursul pentru două locuri în Comisia de licențiere a profesiei de avocat din partea Baroului Chișinău. Potrivit listei, printre cei opt candidați se află și Ion Guzun, membrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Consiliul Uniunii Avocaților a stabilit starea de incompatibilitate a avocatului Ion Guzun cu funcția de demnitate publică ocupată, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 18 aprilie 2025 și a fost confirmată printr-un răspuns oferit fostei vicedirectoare a Centrului Național Anticorupție, Cristina Ciubotaru, care l-a publicat pe rețele.

Contactat de UNIMEDIA, membrul CSM, Ion Guzun, a declarat că nu comentează și că nu a văzut sesizarea.

Totodată, întrebat dacă e adevărat că are licență de avocat și nu a suspendat-o, Ion Guzun a răspuns: „Toate bune”.

Pe 23 aprilie 2025, Ion Guzun a fost numit membru în Comisia de etică a judecătorilor.


Pub