Atmosfera din subteran este sufocantă: pasaje înguste, aer sărac în oxigen și temperaturi ridicate. Tunelul vizitat face parte dintr-o rețea extinsă, despre care armata israeliană afirmă că se întinde pe aproximativ 10 kilometri în zona Rafah și se conectează la alte segmente ce străbat Fâșia Gaza.

Potrivit Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), întregul sistem – supranumit „Gaza Metro” – a fost construit de-a lungul deceniilor, cu un cost estimat de un miliard de dolari, și ar fi inclus până la 1.300 de tuneluri, unele la adâncimi de peste 70 de metri. Rețeaua conținea camere de locuit, sisteme improvizate de transport pe șine înguste și puncte de comandă subterane.

În apropierea unei intersecții subterane, militarii israelieni au săpat o groapă în căutarea rămășițelor unor ostatici despre care se presupune că ar fi murit în captivitate. Armata susține că a descoperit în zonă zeci de astfel de locații în ultimele luni.

Tunelul inspectat a fost denumit „White Sparrow” de către IDF, în memoria locotenentului Hadar Goldin, ucis în 2014. Potrivit armatei israeliene, corpul său ar fi fost ascuns în această rețea până recent, când Hamas a returnat rămășițele.

Unele celule operative refuză să se predea

În pofida încetării focului negociat în octombrie, IDF afirmă că există încă grupuri izolate de luptători Hamas aflați în subteran în zona Rafah. Ofițeri israelieni au avertizat echipa de presă că situația rămâne volatilă, în condițiile în care unele celule operative refuză să se predea.

Pe traseul către Rafah, reporterii au putut observa distrugerile extinse cauzate de operațiunile militare israeliene după atacurile Hamas din 7 octombrie, soldate cu aproximativ 1.200 de morți și peste 250 de persoane luate ostatice. ONU estimează că trei sferturi dintre clădirile din Gaza au fost avariate sau distruse, iar în cartierul Shaboura din Rafah nivelul pagubelor este aproape total.

Intrarea în tunel este foarte joasă, necesitând deplasarea târâș, iar pe măsură ce culoarul se lărgește, înălțimea permite doar mersul aplecat. Structura este realizată din arce de beton prefabricate, despre care Israelul susține că ar proveni din materiale destinate proiectelor civile.

Un militar din forțele speciale a descris tunelul drept „complex și bine construit”, explicând că era utilizat atât pentru deplasarea luptătorilor, cât și pentru depozitarea de armament sau pentru atacuri asupra trupelor israeliene. IDF afirmă că tunelul făcea parte dintr-o zonă strategică ce lega Rafah de Khan Yunis, cu multiple camere de comunicații și puncte de tranzit.

De asemenea, rețeaua subterană includea tuneluri care traversau granița cu Egiptul, folosite de-a lungul anilor pentru introducerea ilegală de bunuri și armament în Gaza.

Israelul a încercat să neutralizeze tunelurile folosind cantități mari de apă de mare pompate din Mediterană

În primele luni ale conflictului, Israelul a încercat să neutralizeze tunelurile folosind cantități mari de apă de mare pompate din Mediterană, precum și muniții special concepute pentru a penetra structurile subterane.

Odată cu stabilizarea încetării focului, operațiunile IDF s-au concentrat pe cartografierea completă a tunelurilor, eliminarea eventualelor celule rămase și colectarea de informații legate de ostaticii dispăruți. Autoritățile israeliene afirmă că doar un singur ostatic, Ran Gvili, ar mai fi neidentificat oficial.

La ieșirea la suprafață, după vizita în tunel, reporterii au descris tranziția bruscă de la întunericul dens la lumina puternică a zilei și au remarcat contrastele puternice între liniștea aparentă de la suprafață și realitatea încă incertă din subteran.

Pentru ostaticii care au fost ținuți luni sau chiar ani în aceste spații înguste, condițiile descrise fac parte dintr-un tablou mai amplu pe care anchetatorii încearcă încă să-l reconstituie.