Invitatul special al primei ediții FinTech Moldova Conference a fost Jay Tikam – unul din pionierii industriei. Cu o experiență de peste 23 de ani în capitala financiară a lumii, Londra, specialistul FinTech a venit cu mai multe recomandări pentru dezvoltarea tehnologiilor financiare în Moldova.
„Primul lucru este ca Guvernul să aibă o anumită strategie, iar autoritățile de reglementare să decidă cum să implementeze ideile. Este important ca băncile să se gândească cum pot utiliza FinTech-ul pentru a ajunge la mai mulți consumatori”, menționează expertul în Reglementare și Director Executiv al Vedanvi, Jay Tikam.
Aflate la intersecția dintre tehnologie și serviciile financiare, startup-urile de FinTech își folosesc atuurile în relația de cooperare cu instituțiile financiare clasice: agilitatea și rapiditatea execuției.
„FinTech-ul în Moldova se află încă la o etapă timpurie. Dar totodată avem și multe oportunități. Avem oameni talentați, deschidere din partea autorităților de reglementare, guvern și mulți actori dinamici care sunt gata să exploreze acest sector și să sprijine dezvoltarea economică a țării”, menționează Directorul Regional, Finance in Motion, consultant investițional al EFSE, Oxana Bînzaru.
În condițiile dezvoltării industriei FinTech, băncile și instituțiile financiare își modifică permanent strategiile de dezvoltare și luptă pentru menținerea poziției pe piața produselor și serviciilor financiare.
„Considerăm că în Moldova sunt tehnologii destul de dezvoltate, care poate încă nu sunt asimilate de cetățeni. Sunt câteva impedimente, printre care educația financiară destul de slabă a cetățenilor, însă muncim și deja sunt rezultate. De exemplu, doar la noi, pe parcursul anului 2018 s-au efectuat peste 3 milioane de achitări a serviciilor comunale prin intermediul internetului”, a declarat Șeful Departamentului Marketing la Moldindconbank, Vlad Strișcă.
FinTech Moldova Conference 2019 a oferit o platformă eficientă pentru transferul de experiență și cunoștințe între profesioniștii din tehnologie și finanțe, pentru crearea și împărtășirea oportunităților și pentru susținerea reciprocă. Evenimentul a fost organizat de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, a Suediei și a Fondului European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) și în parteneriat cu Mastercard și Moldindconbank. Alți parteneri: Tănase și Partenerii, Fagura, QSystems, Paynet, AC Technologies, GlowByte.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!