„Este una dintre cele mai importante zile, după părerea mea, din istoria Statelor Unite. Este declarația noastră de independență economică”, a afirmat Trump, care a numit această zi „Ziua eliberării” Americii, potrivit BBC, CNN, Sky News și Agerpres.
Liderul american și-a lansat astfel războiul comercial total, anunțând ceea ce el a numit „tarife reciproce” la nivel mondial, cu scopul de a face „să renască” industria americană și a pune capăt „jefuirii” Statelor Unite.
Trump a precizat că noile că tarifele „nu vor fi complet reciproce”.
„Le vom percepe aproximativ jumătate din ceea ce ne taxează sau ne-au taxat”, a spus el, în timp ce a enumerat tarifele de import către SUA pentru diferite zone.
Președintele american a anunțat tarife de 20% pentru produsele importate din Uniunea Europeană, 34% pentru cele din China, 31% pentru Elveția, 26% pentru India, 10% pentru Marea Britanie, 10% pentru Brazilia.
Donald Trump a insistat că orice produs care intră în SUA va fi taxat cu cel puțin 10%.
Planurile președintelui american au zguduit piețele bursiere mondiale și au declanșat dispute aprinse cu cei mai mari parteneri comerciali ai SUA, a notat miercuri The Guardian, înaintea anunțului mult așteptat al liderului de la Casa Albă.
Ce a anunțat Trump cu privire la taxele vamale?
Iată o scurtă recapitulare a ceea ce a avut de spus președintele american Donald Trump, care și-a anunțat oficial planul de a aplica tarife reciproce partenerilor comerciali ai SUA din întreaga lume.
- Trump a ținut un discurs de aproximativ 50 de minute în Rose Garden de la Casa Albă, în prezența întregului său cabinet, precum și a reprezentanților industriilor siderurgică și auto din SUA.
- El a descris ziua de miercuri drept „ziua eliberării” și parte a planului său de a face America „bogată din nou”.
- Ordinul său executiv reprezintă „o declarație de independență economică”, a spus Trump, făcând referire la documentul fondator al Americii care anunța planul Washingtonului de a se separa de Marea Britanie.
- Începând din această noapte, SUA vor impune un tarif de 25% pentru toate automobilele fabricate în străinătate, a anunțat el.
- Liderul american a nominalizat mai multe țări, spunând că acestea „trișează” prin faptul că îi forțează pe americani să plătească taxe ridicate.
- El a susținut că Australia refuză să cumpere carne de vită din SUA, că UE respinge carnea de pasăre din SUA, iar țările asiatice „nu vor să ne vindem orezul acolo”.
- Președintele a anunțat tarife radicale de la 10% la 49% pentru toate bunurile importate din străinătate. Printre acestea se numără un tarif de 34% pentru mărfurile din China.
- Un tarif de bază de 10% va fi aplicat fiecărei țări începând cu 5 aprilie, inclusiv Regatului Unit, a mai declarat Trump.
- Statelor UE le-au fost impuse taxe vamale de 20%.
- El nu a impus niciun tarif pentru Canada sau Mexic.
- Pe 9 aprilie, vor începe să fie impuse taxe mai mari anumitor țări, a adăugat el.
- El le-a transmis liderilor străini care vor să evite tarifele: „Opriți propriile taxe, renunțați la barierele voastre comerciale, nu vă manipulați monedele”.
- Trump a promis că istoria îi va da dreptate și că, în viitor, americanii se vor uita în urmă și își vor da seama că a avut dreptate.
- Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este așteptată să facă joi, la ora 6.00 (ora României), o declarație ca răspuns la aceste tarife.
- Democrații de top din SUA au început să reacționeze la anunț, afirmând că „președintele riscă o recesiune”.
Lista noilor tarife pentru țările din Europa
Țările europene, inclusiv cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, ocupă un loc important în anunțul lui Trump.
UE a atras mânia președintelui american, care a declarat anterior că el crede că blocul comunitar fost creat pentru a „înșela Statele Unite”, notează BBC.
Iată o defalcare a unora dintre țările enumerate în graficul lui Trump:
- Uniunea Europeană – 20%
- Kosovo – 10%
- Elveția – 31%
- Regatul Unit – 10%
- Norvegia – 15
- Ucraina – 10%
- Liechtenstein – 37%
- Serbia – 37%.
Echipa oficială de răspuns rapid a Casei Albe a publicat lista completă a tarifelor impuse tutoror țărilor.
Noile tarife vamale ale lui Trump pentru țările din Asia
Una dintre cele mai ridicate taxe vamale, de 49%, va fi percepută asupra tuturor importurilor din Cambodgia, conform graficului prezentat ulterior de Casa Albă, scriu BBC News și CNN.
Iată o privire asupra unora dintre țările din Asia care au apărut pe graficul publicat, alături de noile lor rate tarifare americane:
- China – 34%
- Vietnam – 46%
- Taiwan – 32%
- Japonia – 24
- India – 26%
- Coreea de Sud – 25%
- Thailanda – 36%
- Malaezia – 24%
- Cambodgia – 49%
- Bangladesh – 37%
- Singapore – 10%
- Filipine – 17%
- Pakistan – 29%
- Sri Lanka – 44%
- Myanmar – 44%
- Laos – 48%
Republica Moldova, taxată cu 31%
Potrivit ordinului executiv semnat pe 2 aprilie, toate bunurile importate în SUA vor fi supuse unui tarif general de 10%, iar în cazul Republicii Moldova, taxa totală urcă la 61%.
După ce și-a încheiat mult-așteptatul anunț privind taxele, „Ziua eliberării”, așa cum l-a numit, Trump a trecut încet pe lângă un șir de steaguri americane și reporteri.
Principala întrebare auzită din mulțimea de reporteri a fost ce se va întâmpla dacă alte țări vor riposta, declanșând astfel un război comercial pe care economiștii avertizează că nimeni nu îl va câștiga, notează BBC News.
Întrebarea fără răspuns va persista în zilele următoare, pe măsură ce liderii mondiali își vor calcula răspunsurile.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!