„Mama mea Maria a plecat. Am rămas copilul nimănui… Să o purtați în rugăciuni dacă ați cunoscut-o. Și să o țineți minte ca Maria cea iubitoare de oameni, de adevăr și dreptate, de flori roșii și de luna august. Pe 9 s-a născut, pe 9 octombrie seara s-a dus”, a scris Doina Cernavca.

Cu un mesaj de condoleanțe a venit și Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP), care și-a exprimat profunda tristețe și în legătură cu trecerea în eternitate a Mariei Cernavca, fostă angajată a Federației SINDASP, care a activat în calitate de consilier în probleme de drept.
„Prin profesionalismul, responsabilitatea și devotamentul său, Maria Cernavca a contribuit la activitatea Federației, lăsând în urmă amintiri frumoase și respectul celor care au cunoscut-o și au colaborat cu ea.
În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, rudelor și tuturor celor care au cunoscut-o și prețuit-o.
Dumnezeu să o odihnească în pace, iar amintirea ei să rămână veșnic vie în sufletele noastre”, se arată în mesaj.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!