79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Mark Rutte: „Nu există consens în NATO pentru aderarea Ucrainei”

Secretarul General NATO, Mark Rutte, reiterează că nu există un consens în NATO privind aderarea Ucrainei, dar se declară convins că eforturile SUA „vor ajunge să restabilească pacea în Europa”, scrie observatornews.ro.

Foto: Profimedia

Secretarul general al NATO Mark Rutte reafirmă marţi că, pentru moment, nu există un consens cu privire la o aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică, relatează Reuters.

„Situaţia concretă este, aşa cum ştiţi, că un consens al tuturor aliaţilor este necesar pentru ca Ucraina să adere la NATO. Pentru moment, aşa cum ştiţi, nu există un consens asupra aderării Ucrainei la NATO”,  a declarat el presei.

El se declară convins că eforturile Statelor Unite cu privire la Ucraina „vor ajunge să restabilească pacea în Europa”, cu puţin înainte de întâlnirea emisarului american al lui Donald Trump Steve Witkoff şi preşedintele rus Vladimir Putin.

„Sunt convins că eforturile susţinute vor ajunge să restabilească pacea în Europa”, a declarat el presei.

El a salutat eforturile Statelor Unite de a pune capăt Războiului rus în Ucraina.

Mark Rutte a anunţat că se aşteaptă ca aliaţii să participe cu noi contribuţii la Programul PURL (Prioritized Ukraine Requirements List) - un mecanism de finanţare a armatei ucrainene - în următoarele zile.

Declaraţia lui Mark Rutte a fost aşteptată în contextul în care Ucraina aşteaptă rezultate importante la finalul zilei de 2 decembrie. Primul pas a fost făcut de Volodimir Zelenski, care a anunţat că Ucraina şi Statele Unite au ajuns la un plan de pace cu 20 de puncte, de la planul iniţial, cu 28 de puncte.


Pub