35,56 lei/l Motorina la 35,56 lei/l (+15 bani), benzina la 33,21 lei/l: noile prețuri ANRE de mâine 70 sesizări 70 de sesizări de violență în familie în 24 de ore, 3 cu vătămări 13,4 kg 13,4 kg droguri camuflate în jucării: 4 înculpați trimisi în judecată pentru trafic 17,9224 lei Dolarul sare la 17,9224 lei (+7 bani), euro la 20,1053 lei: cursul BNM de azi
(video) „Șmecherii” nu vor beneficia de compensații. Tofan: „Sunt oameni cu mașini și casă mare, dar cu venituri oficiale mici - vom lucra la criteriile indirecte ale veniturilor”

Regulile privind acordarea compensațiilor pentru energie ar putea fi înăsprite, astfel încât sprijinul financiar să ajungă mai bine la persoanele care au cu adevărat nevoie de el. Declarația a fost făcută de premierul Vasile Tofan, în cadrul ședinței de Guvern. „Nu folosim banul public ca să plătim acei oameni care sunt mai șmecheri decât alții, raportează venituri mici, dar și beneficiază de bani pentru căldură”, a menționat acesta.

Foto: UNIMEDIA

„Sunt oameni care lucrează la negru. Sunt oameni, știți, cu două mașini și casă mare, care, la nivel de venituri oficiale, totuși sunt foarte mici. Acești oameni tot beneficiază de compensări”, a menționat Tofan.

Printre elementele care ar putea fi luate în calcul se numără valoarea locuinței deținute, autoturismele înregistrate pe numele beneficiarului, depozitele bancare sau veniturile obținute din dividende.

„Deci, provocarea pentru noi și instrucțiunile care le-am dat foarte explicit echipei doamnei Plugaru - să lucrăm mai mult la criterii indirecte ale veniturilor. De exemplu, dacă persoana are o casă scumpă, dacă persoana are mașini înregistrate, dacă persoana are depozite bancare, dacă persoana și-a plătit dividende.

Nu folosim banul public ca să plătim acei oameni care sunt mai șmecheri decât alții, raportează venituri mici, dar și beneficiază de bani pentru căldură”, a  mai spus Tofan.

Premierul Tofan a declarat anterior că, în pofida deficitului de energie din regiune și a creșterilor recente de preț, tarifele pentru consumatori nu ar trebui să se majoreze până la sfârșitul anului, dacă piața se stabilizează. Totuși, Tofan a subliniat că decizia privind stabilirea tarifelor aparține ANRE.

De cealaltă parte, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat pe 19 august, înaintea ședinței Guvernului, că o eventuală majorare a tarifelor la curent va depinde de costul mediu de achiziție al energiei electrice.

Pe 28 iulie, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru 30 de zile.

Comisia Națională de Management al Crizelor a aprobat pe data de 3 august un nou set de măsuri pentru gestionarea situației din sectorul energetic și a riscurilor generate de nivelul scăzut al apei în fluviul Nistru.

Premier Energy a îndemnat cetățenii să reducă consumul de energie electrică în orele de vârf, în contextul creșterii solicitării asupra sistemului electroenergetic.

Primăria municipiului Chișinău a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică și apă, după deciziile Guvernului privind economisirea resurselor.

Premierul Tofan a declarat că situația din sectorul energetic este dificilă și că Republica Moldova ar putea să nu poată cumpăra nici curent de avarie din Ucraina.

În augut, președinta Maia Sandu menționa că cetățenii vor beneficia de compensații la energie în cazul unor noi scumpiri, însă valoarea acestora va depinde de resursele disponibile și de sprijinul partenerilor externi. „Detaliile urmează să fie stabilite de Ministerul Finanțelor. Nu este o întrebare la care eu pot să vă răspund. Nu stau să fac calcule”, a precizat șefa statului.

La 21 august, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat majorarea tarifului la gazele naturale. Consumatorii vor achita 20,30 lei pentru un metru cub, cu aproape 6 lei mai mult decât tariful precedent de 14,42 lei.

Energia electrică ar putea deveni mai scumpă cu aproximativ 20% de la 1 aprilie 2027, în contextul propunerii de aplicare a cotei standard de TVA pentru produsele energetice, a declarat secretara de stat la Ministerul Finanțelor, Corina Alexa. Potrivit declarațiilor acesteia, autoritățile vor căuta mecanisme de compensare astfel încât impactul asupra facturilor finale să fie redus pentru consumatori.


Pub