20,13 / 17,95 lei Euro la 20,13 lei şi dolarul la 17,95 lei — cursul BNM de azi presionează leul 1,04 tril. $ Excedentul comercial al Chinei atinge 1,04 tril. $ în 10 luni, record istoric 5.665 / 3.135 lei/lună Bursa Preşedintelui: 5.665 lei studenţi, 3.135 lei elevi — 15 tineri beneficiază 2 rachete Două rachete Banderol au traversat spaţiul aerian al Moldovei la 06:04 şi 06:06
N-au mai avut răbdare: Al doilea antrenor, demis în Premier League din sezonul acesta

Luna decembrie a adus deja primele două demiteri din sezonul actual de Premier League. După ce Sheffield United l-a înlocuit pe Paul Heckingbottom cu Chris Wilder, a venit și rândul celor de la Nottingham Forest să renunțe la antrenorul principal, conform digisport.ro.

Foto: Profimedia Images

Steve Cooper, dat afară de la Nottingham Forest

Marți seară, presa britanică a anunțat la unison că "Pădurarii" au decis să îl demită pe Steve Cooper (44 de ani), cel care în primul său sezon a reușit să readucă echipa în primul eșalon britanic. 

Motivul? Nottingham Forest nu a obținut decât o victorie în ultimele 13 etape și se află pe locul 17, după ce în vară a făcut investiții de aproximativ 100 de milioane de euro. 

Decizia ar fi definitivă, iar un anunț iminent în acest sens ar urma să apară în cursul zilei de marți. 

Principalul favorit la înlocuirea lui Cooper este Nuno Espirito Santo, cel care a fost, la rândul lui, demis recent de Al-Ittihad după un conflict cu Karim Benzema, starul echipei. 

Steve Cooper, peste 100 de meciuri pe banca lui Nottingham Forest

Galezul a preluat clubul de tradiție din Regat la finalul verii anului 2021, iar în primul său sezon în Championship a reușit să obțină promovarea așteptată de mai bine de 20 de ani. 

În al doilea an, a încheiat cu echipa sa pe locul 16, la doar patru puncte de cea de-a treia echipă retrogradată, Leicester. 

În total, Cooper a pregătit-o pe Nottingham Forest în 108 meciuri, cu o medie de 1,44 puncte per meci. Contractul său ar fi expirat pe 30 iunie 2025. 


Pub