„Da, noi am primit o astfel de notificare. Este vorba despre o datorie de 1,3 mlrd lei, pentru luna octombrie și 50% din luna noiembrie, care trebuie să o achităm. Acum lucrăm asupra soluționării problemei. Sper că cu suportul Guvernului o vom achita. Termenul este de 48 de ore, așa este în înștiințare”, ne-a spus Ceban.
Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, confirmă că Moldova a primit o notificare pe datorii de la Gazprom.
Gazprom a avertizat Republica Moldova că va opri livrările de gaze naturale, dacă nu achită datoriile în 48 de ore.
Contractul între Gazprom și Moldova-Gaz a fost prelungit pe o perioadă de 5 ani utilizând formula de preț propusă de partea moldovenească. Livrările de gaz conform noului contract au început din 1 noiembrie 2021.
Părțile au ajuns la un acord principial privind formula de preț, auditarea datoriei formate în cadrul companiei Moldova-Gaz și necesitatea unor negocieri ulterioare pentru a stabili un calendar de achitare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!