Dacă fermierii din raionul Ștefan-Vodă, Căușeni, Anenii Noi au reușit să ajungă în seara de joi până la Șoseaua Hîncești după ce au fost blocați ore bune în satul Sîngera, cei din raioanele Hîncești, Leova, Cimișlia și Cantemir au rămas blocați, de aseară, la intrarea în satul Dănceni, raionul Ialoveni.
Fermierii au blocat pentru scurt timp drumul cu tehnica agricolă, însă s-au răzgândit și l-au eliberat.
Astăzi la Dănceni IGP a disponibilizat un număr mare de polițiști, care documentează manifestanții, iar un grup de mascați au blocat drumul spre Chișinău.
Potrivit Poliției, participanții la proces au admis abateri de la cadrul normativ, care cad sub incidența articolelor 243/1 „Deplasarea neautorizată în grup pe drumurile publice” și art. 225 Cod Contravențional „Blocarea intenţionată a unei benzi de circulaţie sau a arterelor de transport”, fapt pentru care poliția va documenta și va acționa în condițiile cadrului legal.
Oamenii susțin că au ajuns la capătul puterilor dar nu vor ceda.
Joi, premierul Ion Chicu a efectuat o vizită la Ștefan-Vodă, unde a discutat cu reprezentanții sectorului agricol și le-a promis că pentru anul următor statul va aloca bani pentru restabilirea sistemului de irigare, însă a criticat intențiile protestatarilor de a bloca traseele cu tehnica agricolă: „Nu aduce nicio soluție, ci discriminează alți cetățeni, inclusiv contribuabilii care plătesc impozite pentru a ajuta acești agricultori. Traseele se blochează inclusiv cu tehnica care este procurată din subvențiile de la stat, lucru care nu este cel mai moral și cel mai binevenit”, a menționat oficialul.
O coloană din zeci de tractoare, conduse de agricultorii afectați de secetă din raioanele Căușeni și Ștefan-Vodă, s-au îndreptat spre Chișinău în seara de joi, 13 august 2020. Manifestanții, nemulțumiți de soluțiile propuse de autorități, urmează să organizeze un protest la intrarea în Chișinău, în apropiere de Gara de Sud.
Protestele fermierilor au continuat în ultimele zile, la manifestații au ieșit fermierii din mai multe raioane decât la primul protest. Fermierilor de la Ștefan-Vodă și Căușeni li s-au alăturat și cei de la Sîngerei, Cimișlia, Basarabeasca, Ungheni, Hîncești și Leova.
Amintim că statul a alocat 200 de milioane de lei pentru subvenții în agricultură, în urma secetei din acest an. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a anunțat anterior că începând cu 10 august și până pe 18 septembrie 2020, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) va recepționa cererile de acordare a compensațiilor în scopul diminuării consecințelor calamităților naturale provocate asupra recoltei anului 2020.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!