„În acest context, ANP oferă tot suportul necesar organelor de drept și cooperează pe deplin cu instituțiile abilitate în vederea desfășurării investigațiilor.
Precizăm că, anterior reținerii, Administrația Națională a Penitenciarelor a desfășurat o anchetă internă care a vizat faptele și conduita angajatului reținut.
Menționăm că, la această etapă, detalii suplimentare pot fi oferite exclusiv de către organele de poliție care investighează cazul, pentru a nu prejudicia urmărirea penală și pentru a respecta principiul prezumției de nevinovăție.
Subliniem ferm că Administrația Națională a Penitenciarelor nu tolerează ilegalități în sistem, iar orice abatere de la lege sau de la normele deontologice este sancționată conform legislației în vigoare”, se arată în comunicatul emis de ANP.
Un angajat al Administrației Naționale a Peniteciarelor ar fi fost reținut astăzi de către ofițerii Inspectoratulului Național de Investigații.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!