„Medicii au luptat de două ori pentru viața acestui bolnav. Bărbatul inițial a fost operat peste hotarele țării, fiind diagnosticat cu o patologie arterială periferică. Acolo, lui i-a fost instalat un bypass femuro-popliteu cu proteză sintetică. Revenind acasă, rănile postoperatorii s-au infectat și s-a dezvoltat o patologie asociată protezei sintetice, infecție paraprotetică. Bolnavul a fost reoperat de această dată la IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” , iar medicii au utilizat în loc de proteză, vena proprie a bolnavului, de la piciorul contralateral. După recoltarea probelor a lichidului din plăgile postoperatorii şi de pe suprafața protezei, s-a identificat agentul patogen cauzal ca fiind Staphylococcus aureus, meticilino-rezistent, cu care este foarte dificil de luptat.
Această infecţie reprezintă un risc major pentru siguranța și viața bolnavului. La două luni după prima intervenție pacientul la domiciliu suferă o hemoragie erozivă din regiunea infrainghinală. Pacientul se reinternează în mod urgent în secția Chirurgia Vasculară pentru tratament chirurgical repetat. Pentru a salva membrul inferior al pacientului și a minimaliza riscul de hemoragie repetată din plaga infectată infrainghinală a fost luată decizia de a efectua protezarea extraanatomică transobturatorie ilio-poplitee cu autovenă. În Republica Moldova până la acest moment nu s-au efectuat astfel de operații, deși au existat pacienți eligibili pentru asta. Aceștia însă au fost abordați diferit, ținând cont de riscul major al operației”, se arată într-o postare publicată de către IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
„Orificiu obturator posedă o formațiune anatomică ”delicată” din punct de vedere anatomic şi chirurgical, care se numește „corona mortis”- zonă de conexiune a colateralelor vaselor bazinului mic, prin care la trecerea bypass-ului (șuntului), pot fi lezate, ceea ce se poate solda cu hemoragie greu controlabilă (pierdere mare de sânge) care poate pune în pericol viața pacientului. Plaga infrainghinală postoperator a fost tratată în mod deschis prin pansamente locale zilnice, cu cicatrizarea secundară” a declarat chirurgul vascular, Emelian Oțel.
Pacientul a fost externat acasă și se simte bine.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!