Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, i-a urat succes directorului adjunct, menționând că că așteptările sunt mari, iar sistemul de probațiune are nevoie de schimbări substanțiale.
„Sunt necesare acțiuni concrete pentru consolidarea integrității și capacității profesionale a sistemului de probațiune, sporirea încrederii cetățenilor în consilierii de probațiune, dar și schimbarea percepției sociale față de persoanele liberate condiționat. Trebuie dezvoltate și diversificate programele probaționale, astfel încât să crească șansele de reintegrare în societate a condamnaților și angajarea acestora în câmpul muncii”, a subliniat ministrul Justiției.
Sergiu Litvinenco a reiterat că Ministerul Justiției va susține inițiativele privind dezvoltarea și eficientizarea funcționării sistemului de probațiune, care trebuie să devină cu adevărat o alternativă credibilă la detenție și să contribuie la menținerea gradului de siguranţă în comunități.
Probațiunea este o măsură alternativă la detenție, care supraveghează modul de executare a pedepselor neprivative de libertate, reintegrarea socială a persoanelor care au încălcat legea, în scopul reducerii recidivei și creșterii gradului de siguranță socială.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!